Ucraina a protestat, marţi, pe lângă ambasadorul Ungariei, cu privire la comentariile „denigratoare” făcute de premierul ungar Viktor Orban şi le-a cerut autorităţilor de la Budapesta să înceteze ceea ce a numit „retorica anti-ucraineană”, relatează Reuters.

Ambasadorul Istvan Ijdjarto a fost convocat de Ministerul de Externe ucrainean după ce purtătorul de cuvânt al ministerului, Oleg Nikolenko, a scris pe Facebook că Orban le-a spus jurnaliştilor că Ucraina este „ţara nimănui” şi a comparat-o cu Afganistanul.

Istvan Ijdjarto a primit „un protest puternic în legatură cu recentele declaraţii denigratoare ale premierului Ungariei Viktor Orban’, a indicat ministerul.

„S-a subliniat faptul că retorica anti-ucraineană, care se aude de la conducerea ungară de o lungă perioadă de timp, este absolut inacceptabilă şi provoacă daune serioase relaţiilor ungaro-ucrainene”, a precizat sursa citată.

Părţii ungare i s-a cerut să înceteze această tendinţă negativă pentru a evita consecinţe ireparabile pentru relaţiile dintre cele două ţări“, a adăugat ministerul.

Orban a declarat vineri că Ungaria se va opune oricăror sancţiuni UE împotriva Rusiei care afectează sectorul energiei nucleare. Ungaria are o centrală nucleară construită de Rusia pe care intenţionează să o extindă. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version