PENALI: Petre Pitiș și Florea Neda de la Tel Drum, urmăriți penal de DNA / MAE: Trei români au fost răniți în atacul terorist de la Barcelona / Bilanțul victimelor: 13 morți și peste 100 de răniți / Atacul a fost revendicat de ISIS

Breaking News:
 

Marius Copil, înfrângere surprinzătoare în primul tur al calificărilor de la Australian Open

Marius Copil, singurul tenismen român care ar fi putut ajunge pe tabloul principal de la Australian Open, a părăsit competiţia încă din primul tur al calificărilor.

copil

Cotat cu şansa a 15-a în calificările de la Melbourne, Copil, locul 127 mondial, a fost învins, scor 7-6, 4-6, 4-6, de australianul Alex Bolt, sportiv aflat pe locul 631 mondial şi care a ajuns în calificări doar graţie unui wild-card.

Copil a rezistat doar două ore şi 12 minute la Melbourne, cedând la capătul unui meci în care a reuşit 15 aşi, dar şi nu mai puţin de 10 duble greşeli.

Pe tabloul feminin al calificărilor avem două sportive. Mihaela Buzărnescu va da piept cu Olga Govorţova, din Belarus, iar Ana Bogdan, a 11-a favorită a calificărilor, o va înfrunta pe olandeza Arantxa Rus.

Cele două românce au nevoie de câte trei victorii pentru a ajunge pe tabloul principal. Ana Bogdan este pe partea de tablou cu Lucie Hradecka, Laura Robson, Bethanie Mattek Sands sau Silvia Soler Espinosa, iar Mihaela Buzărnescu este pe partea de tablou cu Olivia Rogowska, Julia Glushko sau Ipek Soylu.

ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.