Mai mulți semnatari ai proiectelor de modificare a Codurilor penale, depuse pe bandă rulantă fie la Camera Deputaților, fie la Senat, înainte de Crăciun, de deputatul Cătălin Rădulescu “Mitralieră”, s-au grăbit să se dezică de el, după ce numele le-au apărut în articole critice din mass-media.

SECUNDA a relatat pe larg cum “Mitraliera” PSD vrea prag de 200.000 de euro la abuzul în serviciu, denunțuri limitate la o perioadă de 6 luni, abrogarea articolului referitor la folosirea funcţiei în scop sexual, executarea la domiciliu a condamnărilor mai mici de 3 ani și salvarea de pușcărie a celor cu vârsta de peste 60 de ani, indiferent de infracțiunea comisă.

Însă valul de critici din presă i-a speriat pe senatorii și deputații PSD care au semnat pentru susținerea proiectelor lui Rădulescu – el însuși un penal, fiind condamnat definitiv în decembrie 2016 de ÎCCJ, la un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită în obținerea de contracte cu statul şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. 

În prezent, Rădulescu este urmărit penal într-un nou dosar, după ce a amenințat într-un interviu că iese cu arma automată, pe care o deținea ilegal acasă, să-i lichideze pe protestatarii din Piața Victoriei.

Parlamentarii PSD în cauză susțin acum că nu au știut ce semnează, deși au avut posibilitatea să citească textul articolelor pe care “Mitralieră” le vrea modificate. 

Justificări care mai de care mai hilare

Deputatul Liviu Pleşoianu a dat tonul, joi, retrăgându-și semnătura de pe propunerea legislativă de modificare a alineatului 1) al articolului 175 din Codul Penal, prin care demnitarii aleși ar urma să fie salvați de acuzațiile de corupție, printr-un artificiu din condei: vor fi eliminați din categoria funcționarilor publici

„Una este să aduci completări şi clarificări, dar cu totul altceva e să modifici legea astfel încât să nu-i mai consideri funcţionari publici pe parlamentari şi pe preşedinte. Atât parlamentarii, cât şi preşedintele ţării sunt şi trebuie să rămână funcţionari publici, aflaţi în slujba cetăţeanului care i-a ales prin votul său!”, a scris Pleşoianu pe contul său de Facebook.
Deputata PSD Aida Căruceru: „Eu am semnat, dar am fost greşit informată de colegul meu, Cătălin Rădulescu. Eu nu am semnat niciun proiect de lege care avea de-a face cu justiţia. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, dar sunt curioasă. Eu sunt plecată şi nu am avut timp să mă pun la punct cu acest lucru. Nici nu ştiu la ce să mă aştept, sincer. Voi verifica şi voi vedea unde a mai apărut semnătura mea. Chiar nu susţin aşa ceva.”, a spus Aida Căruceru.
Deputatul PSD Octavian Petric:„Acel proiect prevede ca un primar care a făcut parte dintr-un CA, regie, etc. şi a reprezentat comunitatea în acel CA, fără beneficii financiare, fără indemnizaţie sau salariu, să nu fie considerat incompatibil. Discutăm de reprezentanţii în CA”, a spus Octavian Petric.
Deputat PSD Iuliu Nosa: „Da, ştiu ce prevede proiectul. Demnitarii vor fi salarizaţi separat şi răspunderile vor fi pe măsura salarizării. Pentru infracţiunile prevăzute în Codul Penal, ei vor răspunde, categoric. Să aşteptăm să vedem cum vor fi dezbaterile şi cum se vor desfăşura dezbaterile în Parlament, iar după aceea se va decide”.
Însă și Rădulescu face un pas înapoi, el declarând că își va retrage proiectul privind pragul la abuzul în serviciu și abrogarea articolului referitor la folosirea funcţiei în scop sexual. Dar acestea vor rămâne ca amendamnete la proiectul din Comisia Iordache de modificare a Codul penal.

Vineri, deputatul PSD Costel Lupaşcu a anunţat, că îşi retrage semnătura de pe proiectul lui Cătălin Rădulescu care instituie prag de 200.000 lei la abuz şi abrogă articolul referitor la folosirea funcţiei în scop sexual, arătând că, în forma iniţială, acesta nu avea prevederi controversate.

„Astăzi am solicitat secretariatului general al Camerei Deputaţilor să îmi retragă semnătura de pe propunerea legislativă a domnului deputat Cristian Rădulescu. Forma care mi-a fost prezentată când mi s-a solicitat sprijinul nu conţinea prevederile controversate care au apărut în versiunea finală şi care contravin total convingerilor mele politice şi morale”, a precizat Lupaşcu pe Facebook, el transmiţând şi un comnicat de presă în acest sens.

Lupaşcu a arătat că i s-a spus la momentul semnării că legea va debloca administraţia locală.

„Pot fi de acord că nu e normal ca primarii să stea mereu cu teama că pot ajunge la închisoare pentru că au cumpărat hârtie igienică mai scumpă cu 2 lei. Dar când vorbim de un prag de 200.000 euro pentru incriminarea abuzului în serviciu suntem în cu totul altă poveste şi nu pot accepta aşa ceva. La fel nu pot accepta sub nicio formă abrogarea infracţiunii privind folosirea abuzivă a funcţiei publice în scop sexual şi nu văd nicio legătură între acest amendament şi deblocarea sistemului administrativ din România, despre care mi s-a vorbit când mi s-a cerut semnătura”, a adăugat deputatul PSD.

Deputatul PSD de Iaşi Silviu Macovei anunţă că îşi retrage semnătura de pe proiectul cu pragul la abuzul în serviciu, după ce a văzut reacţiile opiniei publice.

”După cum am declarat şi în zilele anterioare, motivul pentru care semnătura mea ca deputat PSD apare pe iniţiativa deputatului Cătălin Rădulescu este acela că orice iniţiativă trebuie supusă dezbaterii publice. Semnătura pentru o iniţiativă nu înseamnă automat votarea acelui act şi nici nu înseamnă că nu mai poate fi modificat. De altfel, opinia mea a fost fermă de la început că acele propuneri nu vor rămâne în forma iniţială”, se arată în comunicatul transmis vineri de deputatului ieşean.

Silviu Macovei anunţă că a luat această decizie după ce a văzut reacţiile opiniei publice.

”După cum am văzut cu toţii în aceste zile, opinia publică a fost vehementă contra acelor propuneri ale deputatului Cătălin Rădulescu. Luând în considerare cu toată seriozitatea opiniile exprimate public, am decis retragerea semnăturii mele faţă de această iniţiativă. Doresc să reafirm faptul că democraţia se referă la dreptul fiecăruia de a propune şi a oricui de a nu fi de acord cu acele propuneri, iar singura cale de a evita erori majore este dialogul şi dezbaterea”, susţine Macovei.

Semnatarii:

PSD, atac pe toate fronturile

Un adevărat asalt al PSD împotriva Justiției și statului de drept s-a produs în ultima săptămână, în paralel cu modificarea Legii ANI și a legilor Justiției – nr. 303/2004 – Statutul magistraților, 304/2004 – organizarea judecătorească și 317/2004 – organizarea și funcționarea CSM.

Mai întâi a fost depus proiectul de modificare a Legii 78/2000 astfel încât să se dezincrimineze infracțiunile de corupţie comise cu obținerea de foloase necuvenite pentru alţii. 

Un alt proiect scandalos al PSD a fost depus de Cătălin Rădulescu în 20 decembrie la Camera Deputaţilor, pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Astfel, faptele care au determinat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate se vor prescrie în termen de 3 ani de la data comiterii lor.

Tot la Camera Deputaților a fost depus un proiect de lege semnat de 40 de parlamentari PSD, prin care şefii de parchete şi cei ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie numiţi şi revocaţi de Senat.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version