Autor: Mirela Egeea

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, își umflă mușchii către PNL, după ce nici la ședința de luni a coaliției partenerii de guvernare nu au căzut de acord asupra comasării alegerilor. „Cu comasarea a rămas foarte bine; în acest moment avem 4 rânduri de alegeri. Cum am avut și crize suprapuse, anul acesta vom avea și alegeri suprapuse. Într-un singur an, 4 rânduri de alegeri”, a declarat Ciolacu, marți, după Sesiunea ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România. El a lăsat, totuși, câteva zile de răgaz pentru liberali să-i accepte toate doleanțele în privința suprapunerii alegerilor locale cu cele europarlamentare.…

Vezi mai mult

PSD și PNL au amânat din nou, după câteva ore de negocieri luni după-amiază, decizia pe comasarea alegerilor. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă procedaseră la fel și joia trecută. Chiar dacă există consensul pe suprapunerea alegerilor locale cu cel europarlamentare în 9 iunie, s-a produs blocaj pe alianța pentru prezidențiale. PSD suspectează PNL că ar vrea să iasă de la guvernare imediat după locale, când liberalii – cei mai avantajați de suprapunerea alegerilor – ar lăsa baltă partenerii de coaliție după ce și-ar vedea sacii-n căruță. PNL susține încontinuare, prin vocea lui Ciucă, da nu numai, că trebuie să aibă…

Vezi mai mult

Consiliul de Administraţie (CA) al Electrica (companie al cărei cel mai mare acționar este Ministerul Energiei) și-a ales luni președinte, până pe 31 decembrie 2024, peDumitru Chiriţă, fost șef al Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti. De asemenea, Consiliul de Administraţie a decis înfiinţarea a două poziţii de vicepreşedinte, funcţii în care au fost numiţi Dragoş Valentin Neacşu şi Adrian Florin Lotrean, începând cu data de 12 februarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2024. CA a hotărât şi componenţa comitetelor sale consultative, pentru perioada menţionată. Astfel, din Comitetul…

Vezi mai mult

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după eșuarea și a celei de-a doua runde de negocieri cu PSD pe tema comasării alegerilor, că „PNL trebuie să aibă propriul său candidat la prezidenţiale”. Întrebat dacă i se pare de luat în calcul varianta ca PNL să susţină candidatul PSD la prezidenţiale la schimb cu funcţia de premier şi candidatura la Primăria Capitalei, Ciucă a răspuns: „Nu este posibil, pentru că PNL trebuie să aibă propriul său candidat la prezidenţiale. Asta este tot ce poate fi mai sănătos pentru democraţie”. El a precizat că „înainte de a fi discutat de comasare,…

Vezi mai mult

Polonia va efectua controale de calitate la toate livrările de cereale din Ucraina, a anunțat, luni, secretarul de stat din Ministerul polonez al Agriculturii, Michal Kolodziejczak, pe fondul protestelor la nivel național, transmite Reuters. Fermierii polonezi au început, vineri, să blocheze drumurile din întreaga ţară precum şi punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, demarând o grevă generală care va dura o lună, în semn de protest faţă de politicile UE şi lipsa de măsuri guvernamentale pentru protejarea mijloacelor lor de trai. Reprezentanţii noului guvern pro-european de la Varşovia au spus că înţeleg greutăţile cu care se confruntă fermierii şi…

Vezi mai mult

Iulian Dumitrescu nu revine pe fotoliul de șef la CJ Prahova, deoarece judecătorii de la Tribunalul București i-au respins luni, după o amânare de câteva zile, contestația depusă de acesta împotriva controlului judiciar dispus de procurorii DNA. Decizia este definitivă. „S-a respins ca nefondată plângerea formulată de catre inculpatul D.I. impotriva ordonanței DNA prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar fata de inculpat pe o perioada de 60 de zile. S-a mentinut ordonanta de luare a măsurii preventive a controlului judiciar emisă de procurorul din cadrul DNA cu privire la inculpatul D.I.. A fost obligat inculpatul la…

Vezi mai mult

Mercurul va coborî în termometre cu circa 10 grade Celsius în următoarele două săptămâni (12-25 februarie), de la 23 la 12 grade, însă temperaturile vor rămâne în continuare mai ridicate față de cele specifice perioadei, conform prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie. (Vezi la finalul articolului graficele cu temperaturi pentru fiecare zi și noapte, pe regiuni) Banat Din 13 februarie şi până în 25 februarie, cu variaţii de la o zi la alta, valorile termice diurne se vor menţine peste mediile multianuale specifice acestei perioade, mediile acestora urmând a se încadra între 7 şi 11 grade. Minimele vor scădea…

Vezi mai mult

Meteorologii au emis o informare de precipitaţii pentru aproape toată ţara, de luni la ora 14:00 până miercuri la 10:00 şi o atenţionare meteo Cod Galben de precipitaţii şi ninsori la altitudini de peste 1.500 de metri, ce va intra în vigoare luni la ora 18:00 și va fi valabilă până marți la 22:00. Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului. Se vor acumula cantităţi de apă în general de 15 – 25 l/mp. Luni la munte, iar în noaptea de marţi spre miercuri trecător şi în zonele…

Vezi mai mult

Hidrologii au emis, luni, mai multe avertizări Cord Portocaliu și cod Galben de inundaţii. Cod Galben va fi valabil de luni, ora 18:00, până miercuri, la ora 16:00, pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu…

Vezi mai mult

Toate cele 22 de puncte de frontieră aeroportuară (17) şi maritime (5) au fost pregătite de Poliţia de Frontieră Română, pentru intrarea în Spaţiul Schengen, din 31 martie 2024. Au fost create fluxuri separate pentru persoanele fără documente şi au fost deschise traficului trei puncte noi, la Vicovu de Sus, Racovăţ şi Bumbăta, iar prin Valea Vişeului a fost reluat traficul. De asemenea, a fost suplimentat personalul din punctele de frontieră, pentru controlul documentelor şi fluidizarea traficului, a declarat inspectorul general al IGPF, Cornel-Laurian Stoica, luni, la prezentarea bilanţului instituţiei pe anul 2023. În 2023, traficul cetăţenilor ucraineni a crescut…

Vezi mai mult