Autor: Mirela Egeea

La o zi după anunțul discuțiilor pe tema introducerii obligativității purtării măștii în aer liber, premierul Ludovic Orban pasează comitetelor județene pentru situații de urgență decizia instituirii acestei interdicții. Strategia este una de campanie electorală, în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie. Orban a declarat, marți, după întâlnirea cu liderii Sanitas: „Am avut ieri ședința cu ministrul Sănătății, ministrul Afacerilor Interne, cu domnul Raed Arafat. Deja există o propunere formaltă din grupul tehnico-științific să nu decidem noi la nivel național, ci să dăm pârghia către județe să decidă”. Premierul a precizat că este vorba despre anumite tipuri de activități. El…

Vezi mai mult

Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza până pe 9 august, cu temeraturi în fiecare zi și noapte, în toate regiunile țării. (Vezi grafic la finalul articolului) Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. BANAT Vremea se va încălzi până în data de 29 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 33 de grade. În intervalul 30 iulie -1 august va fi o răcire de aproximativ 3 grade, apoi maximele termice vor crește din nou, spre 31 de grade, în medie, pe 3 august.…

Vezi mai mult

Blue Air anulează zborurile din România spre Italia şi Cipru, planificate în perioada 3 – 31 august, în contextul restricţiilor impuse de autorităţile din cele două ţări, informează operatorul aerian low-cost. „Ca urmare a deciziei autorităţilor italiene şi cipriote de a introduce măsura autoizolării obligatorii de 14 zile şi a supravegherii medicale pentru toate persoanele care sosesc din România sau care s-au aflat în tranzit prin ţara noastră în ultimele două săptămâni, Blue Air este nevoită să anuleze un număr semnificativ de zboruri între România şi Italia şi între România şi Cipru. În acest moment, sunt afectate 64 de zboruri…

Vezi mai mult

Meteorologii au emis, marți dimineață, o avertizare Cod Galben de caniculă, valabilă de miercuri până joi seara, cel puțin, pentru sudul, estul și sud-estul țării. Astfel, atât la București, cât și pe litoral, temperaturile sunt resimțite cu circa 10 grade mai mult, deoarece indicele de confort termic va depăși pragul critic de 80 de unități. Însă toată țara se află sub temperaturi de peste 33…35 de grade, LA UMBRĂ, începând chiar de marți, se arată îi într-o informare meteo. „Disconfortul termic va fi ridicat, iar pragul critic de 80 de unități al indicelui temperatură-umezeală (ITU) va fi atins în zonele…

Vezi mai mult

Activitatea de construcţii va înregistra, în următoarele trei luni, un salt al volumului producţiei (sold conjunctural +23%), arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform anchetei de conjunctură derulată în luna iulie, managerii din sector estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%), iar în ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează o creştere moderată, cu un sold conjunctural de +10%. Potrivit estimărilor din luna iulie 2020, în activitatea în industrie şi comerţul cu amănuntul va înregistra o creştere moderată în perioada iulie – septembrie, la fel şi numărul de salariaţi în cele…

Vezi mai mult

Comisia Europeană (CE) a aprobat, luni, alocarea a 47 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), pentru construiare Spitalului Regional de Urgență de la Craiova. Acest proiect va îmbunătăți accesul populației locale la asistență medicală de calitate, inclusiv la tratamente de chimioterapie salvatoare de vieți pentru pacienții bolnavi de cancer, se arată într-un comunicat al CE. Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: Pandemia de coronavirus a demonstrat încă o dată cât de important este să se investească în infrastructuri medicale moderne și eficiente, fapt care a fost și va continua să fie prioritatea absolută a…

Vezi mai mult

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, i-au trimis, luni, premierului Ludovic Orban o scrisoare prin care îi cer să dea raportul în Parlament privind organizarea alegerilor locale din 27 septembrie. Concret, este vorba despre un raport care să fie dezbătut cu prioritate în Parlament, cu privire la măsurile pe care urmează să le întreprindă pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi pentru organizarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru administraţia publică locală, dar şi pentru deschiderea noului an şcolar. „Potrivit art. 111 din Constituţia României, Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului…

Vezi mai mult

UPDATE: După numai câteva ore de la votul Senatului, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea prin care data alegerilor parlamentare se stabileşte prin lege organică, de către Parlament, cu cel puţin 60 de zile înainte, și nu cu 90 de zile, ca până acum. Au fost 180 de voturi „pentru”, 26 „împotrivă” și 61 de abţineri. Plenul Senatului a adoptat, tot luni, proiectul de lege. PNL și USR au votat împotrivă. Proiectul de lege a fost iniţiat de liderii PSD, UDMR şi ALDE, cu invocarea situației speciale create de pandemia de coronavirus. Au fost 89 de…

Vezi mai mult

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a operat în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) modificările necesare pentru restabilirea calității de asigurat a aproximativ 90.000 de salariaţi care au fost în şomaj tehnic. Acești salariați s-au trezit că nu mai sunt asigurați la sănătate, deși contribuția a fost plătită de stat, în perioada stării de urgență sau de alertă, instituite din cauza pandemiei cu noul coronavirus. Astfel, pentru a aplana scandalul izbucnit în presă în urmă cu trei săptămâni, CNAS a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă datele cuprinse în listele asumate de reprezentantul legal al angajatorului referitoare…

Vezi mai mult

De duminică până luni au fost raportate 1.104 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, numărul total ajungând la 45.902, în cele patru luni și jumătate de la declanșarea epidemiei în România. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS. Cele mai multe cazuri noi sunt în Bucureşti (167), judeţul Dâmboviţa (131) şi judeţul Argeş (129). Judeţele cu cele mai puţine cazuri nou confirmate sunt: Călăraşi (1), Vaslui (1), Gorj (1) şi Bistriţa-Năsăud (2). De asemenea, nu există raportări pentru cinci judeţe. Distribuţia pe judeţe a cazurilor noi este următoarea: * Alba – 11…

Vezi mai mult