Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a propus-o șefă la Secția de combatere a corupției din DNA pe procuroarea Mihaiela Moraru Iorga, care a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești, în 2018, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, în formă continuată. la un an după ce a fost revocată de fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.

Dar Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a hotărât, în septembrie 2017, suspendarea ordinului de revocare semnat de Kovesi, până la soluţionarea procesului.

Iar în ciuda faptului că procesul nu era finalizat, Moraru Iorga a fost numită procuror la contoversata Secție Specială, care ar fi trebuit să ancheteze magistrații pentru fapte de corupție.

Revocată de Kovesi, Mihaiela Moraru Iorga a fost numită procuror la Secția specială

La puțin timp, judecătorul de la camera preliminară din ÎCCJ a decis nulitatea rechizitoriului şi a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale a Mihaielei Moraru Iorga.

Kovesi și Moraru-Iorga i-au scăpat pe marii corupți din dosarul Microsoft. Faptele s-au prescris! Urmează FRAUDA EADS!

Aceasta a dat-o în judecată pe Kovesi, cerându-i daune morale de 10.000 de euro. Procesul s-a încheiat cu anularea ordinului de revocare, fără plata unor despăgubiri.

CSM a decis că Mihaiela Moraru Iorga, care a mătrășit marele dosar Microsoft, se întoarce la DNA

Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi, că a finalizat procedura de selecţie şi trimite Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) propunerile de numire pentru funcţiile de conducere vacante din cadrul parchetelor.


Astfel, ministra Gorghiu a selectat şi propus următorii procurori:

– pentru funcţia de procuror-şef de secţie al Secţiei de urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe procurorul Remus-Iulian Popa;

– pentru funcţia de procuror-şef de secţie al Secţiei judiciare în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe procurorul Antonia-Eleonora Constantin;

– pentru funcţia de procuror-şef de secţie al Secţiei de resurse umane şi documentare în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe procurorul Cristina-Daniela Balcan;

– pentru funcţia de procuror-şef de secţie al Secţiei parchetelor militare în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe procurorul Adrian-Cornel Nicolau;

– pentru funcţia de procuror-şef de secţie al Secţiei de combatere a criminalităţii organizate în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism, pe procurorul Adrian-Petre Todoran;

– pentru funcţia de procuror-şef de secţie al Secţiei judiciare penale în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe procurorul Marinela Mincă;

– pentru funcţia de procuror-şef de secţie al Secţiei de combatere a corupţiei în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe procurorul Mihaiela Moraru-Iorga;

– pentru funcţia de procuror-şef de secţie al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe procurorul Ionuţ Ardeleanu.

Pentru funcţiile de procuror-şef de secţie pentru Secţia de combatere a traficului de droguri şi Secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice, ambele în cadrul DIICOT, ministra Gorghiu nu a formulat nicio propunere, arată MJ. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version