Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că premierul nu l-a informat „corect” despre condamnarea penală și cele două zile de închisoare executate în SUA.
Cîțu a făcut pușcărie în SUA: „A fost o greșeală, am condus sub influența alcoolului, am plătit scump”
Ca răspuns la tot scandalul în care a intrat singur și este „tocat” de două zile de mass-media, Cîțu a transmis pe Facebook Story, sfidător, imagini din 2016 cu el la New York, pe melodia „Can’ t Stop Me Now” (Nu mă mai poți opri acum).
Puterea se ia, nu se dă
Așadar, asistăm la un nou episod din ciclul „Puterea se ia, nu se dă”.
Istoria se repetă și în PNL, la fel ca în PD (când Băsescu l-a detronat pe Petre Roman imediat după ce a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei) și PSD (Când Victor Ponta i-a dat un „șut” lui Mircea Geoană după ce acesta din urmă a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Băsescu.
Cîțu este ilegal prim-ministru
Mai grav este însă faptul că Florin Cîțu a „omis” să spună că are o condamnare penală, iar legea interzice unor astfel de persoane să ocupe o funcție de ministru – și cu atât mai mult pe cea de premier.
Astfel, Codul Administrativ prevede, la art. 17:
„Pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: (…)
c) nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.”
Potrivit art. 165 din Codul Penal, „Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.”
Numai că legislația SUA nu prevede reabilitarea, astfel că faptele rămân toată viața în cazierul condamnatului.
Iar Florin Cîțu a fost condamnat penal în SUA, în 26 martie 2001, la 2 zile de închisoare și 1.350 de dolari amendă, pentru că a condus aflat sub influența băuturile alcoolice sau a drogurilor (legea americană nu face distincție între ele).
Cîțu nu a atacat condamnarea, astfel că a rămas definitivă.
Potrivit Codului de procedură penală, persoana care a suferit o condamnare penală este cea faţă de care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, indiferent de pedeapsa aplicată (amendă penală, închisoare cu executare, închisoare cu suspendare etc).