Au trecut 6 luni de la catastrofa Colectiv iar Cristian Popescu Piedone, primarul care a autorizat clubul groazei, vrea ca din iunie, la 8 luni de la tragedie, să reia controlul asupra Primăriei Sectorului 4 al Capitalei. Iar asta pe banii românilor, inclusiv ai răniților și familiilor tinerilor care au pierit în iadul din seara de 30 octombrie 2015. Toată lumea trebuie să știe că fiecare candidat primește din bugetul de stat – adică de la toți contribuabilii – bani pentru campania electorală.

piedonee
Piedone sau troglodismul din politica românească

Promisiunile partidelor de a trimite în lupta pentru fotoliile de primar numai candidați integri sunt anulate de așa-zișii independenți, dovediți de DNA că au comis fapte de corupție. S-au desprins de partid și candidează ”de capul lor”, fără ca formațiunile din care fac parte să aibă vreo jenă.

Tonul a fost dat de Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD, acuzată de procurorii DNA de 4 infracțiuni de luare de mită, spălare de bani și folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracțiuni).

Primărița a anunțat în 6 aprilie că nu renunță la cursa pentru un nou mandat (al doilea) la șefia Primăriei Craiova.

După ea, hop și Vanghelie – deocamdată președinte de partid, el lăsând să se înţeleagă că e posibil să-şi încerce norocul nu pentru al 5-lea mandat la Primăria sectorului 5, ci chiar la Primăria Capitalei, “doar aşa, să explodeze doamna Firea (n.r. – Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, candidatul PSD)”.

piedone bicicleta
<strong>N are ce pierde Banii de campanie vor fi din sponsorizări și dinbuzunarele românilor inclusiv ai familiilor victimelor Colectiv<strong>

”Independent”

La cotitură aștepta însă Cristian Popescu Piedone, care și-a depus candidatura miercuri, șocând pe toată lumea. Au trecut 6 luni de la catastrofa Colectiv iar el vrea acum ca din iunie, după 8 luni de la tragedie, să preia controlul asupra Primăriei Sectorului 4!

Fost membru PSD, PC, UNPR și iar PC, Piedone ar fi vrut în 2015 să intre din nou în UNPR, dar și-ar fi pierdut mandatul de primar. El a fost anunțat, totuși, încă din septembrie 2015, de ”Interesul Național” Gabriel Oprea, drept candidat din partea UNPR pentru al 3-lea mandat la Primăriei Sectorului 4 București.

piedone dna
<strong>La DNA<strong>

Arestat precventiv, apoi plasat sub control judiciar

A demisionat din funcția de primar în 4 noiembrie 2015, după ce anunțase, cu o zi înainte, că le va face un monument morților din Colectiv.

În seara de 3 noiembrie, 15.000 de oameni i-au cerut în stradă demisia.

Piedone fost arestat preventiv numai câteva zile, de Tribunalul București, doarece contestația lui a fost admisă de Curtea de Apel București, care a decis plasarea lui sub control judiciar, după ce acesta a cerut clemență invocând ”probleme cu inima”.

DNA a stabilit atunci o cauțiune de 1,5 milioane de lei, însă Piedone a anunțat că nu are acești bani, astfel că i s-a pus sechestru pe avere.

Ulterior, DNA a extins acuzațiile de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și cu infracțiunea de fals intelectual.

“Să vă descriu ce se simte cu cătuşele la mâini (…) e imposibil!”

Trei săptămâni mai târziu, în 30 noiembrie, Piedone anunța că se retrage din politică, argumentând: “Să vă descriu ce se simte cu cătuşele la mâini (mâinile acelea care semnau “ca primarul”, ca să mă folosesc de ironia unora) e imposibil! Să caut cuvinte care să mă scuze, să mă explice, să mă scoată nevinovat, mi se pare că nu e rolul meu! Sunt alţii mai îndreptăţiţi să stabilească adevărul, pe baza legii şi a dovezilor. Eu nu pot decât să încerc să înţeleg ce mi se întâmplă şi mai ales de ce! Ştiu că bunul Dumnezeu nu ne dă pedepse, ci lecţii din care să învăţăm”, scria el pe facebook.

lia olguta vasilescu dna
Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD

În comparație cu infracțiunile Olguței Vasilescu, actele de corupție ale lui Piedone par minore, însă vina morală a acestuia este mai mare, deoarece cazul său este strict legat de tragedia Colectiv din 30 octombrie 2015, în urma căreia au murit 64 de tineri.

Popescu Piedone, care știe tot ce mișcă în sectorul său, încearcă să ne prostească susținând că habar n-avea despre existența acestui club pe care chiar el l-a autorizat.

“Mă aştept să fie o campanie murdară”

Miercuri, Piedone și-a depus candidatura, iar când a fost întrebat despre Colectiv, a spus: “Aştept ca justiţia să-şi spună cuvântul. Am încredere în justiţie, să o lăsăm să-şi facă treaba. Dreptatea se dezbate în faţa judecătorilor, nu pe stradă sau la televizor”.

Cunm însă dosarul nu a fost trimis încă în judecată, Piedone poate chiar să-și ducă la final mandatul de 4 ani, până la sentința definitivă, dacă va câștiga alegerile din 5 iunie.

”Mă aştept să fie o campanie murdară, chiar şi cu atacuri la persoană. Însă eu, aşa cum v-am obişnuit, nu voi ataca pe nimeni. Vor încerca să mă calce în picioare şi să mă învinuiască de toate relele. Au mai făcut-o. Dar mai ştiu că, în faţa cuvintelor urâte, faptele sunt cele care contează. Şi asta îmi dă putere să merg mai departe”, a declarat el, după ce și-a depous candidatura.

“M-am gândit mult în ultimele luni la cine sunt şi ce sunt eu capabil”

Dar iată și argumentele care l-au făcut să revină în politică și să candideze: “M-am gândit mult în ultimele luni la cine sunt şi ce sunt eu capabil să ofer mai departe comunităţii care mi-a arătat atât de multă încredere. M-am gândit cum îmi pot repara onoarea de om. Locuitorii Sectorului 4 mi-au dat răspunsul: să continuăm împreună ceea ce am început. Mi-aţi spus că vreţi să vă luaţi primăria înapoi. Mi-aţi spus că nu v-am dezamăgit şi nu vreau să o fac nici acum. De ce să nu îmi pun experienţa în slujba dumneavoastră? De aceea doresc să vă mulţumesc pentru sprijinul constant pe care mi l-aţi arătat în ultimii 8 ani, şi în special în ultima perioadă, arătându-vă că nu vă părăsesc. Voi decideţi dacă merit în continuare să am grijă de Sectorul 4, de care îmi pasă, în care m-am născut şi în care locuiesc şi trăiesc. Până la urmă, este dreptul constituţional al oricărui cetăţean de a candida. Şi este dreptul vostru, al locuitorilor Sectorului 4, de a alege”.

piedone, voiculescu, banicioiu
<strong>Cu turnătorul Voiculescu și cu fostul coleg de PSD Bănicioiu ministrul Sănătății în timpul catastrofei Colectiv<strong>

Cine este Piedone

Dar iată cine este Cristian Popescu Piedone:

Cu banii agonisiți de pe vremea când era șef de restaurant și de complex hotelier pe litoral – în perioada ceaușistă -, Piedone și-a deschis în 1990 în București un restaurant – ”Ciocârlia” -, pe cheiul Dâmboviței.

Aici își făceau mesele tinerii PSD-iști, așa că în 1994 a intrat și el în politică. Evident, în partidul aflat la putere. În paralel, și-a terminat studiile – liceul la „Dimitrie Gusti” (1995-1995), București, și faculatatea la Petroșani – Științe Economice (1998-2002).

În anul 2000 a fost ales consilier general în CGMB și instalat de primarul Dan darabont șef la Direcția Inspecție din Primăria Sectorului 6. De atunci s-a remarcat Piedone: mergea prin piețe, cu televiziunile după el, și arunca de pe tarabe zarzavaturile precupețelor, pe care le acuza de lipsă de igienă și lipsa actelor de proveniență. Piețele erau administrate de primăria de unde își lua el leafă.

Cariera politică a lui Piedone a avut o ascensiune fulminantă: cooptat de pușcăriașul Dan Voiculescu, a intrat în PC și a câștigat primul său mandat de primar al Sectorului 4 București, în anul 2008. A avut tot timpul grijă să-și promoveze imaginea de ”edil în slujba cetățeanului”. Și-a arogat numele de ”Piedone” adăugându-l în buletin.

În noiembrie 2011, a anunțat în cadrul conferinței UNPR București că părăsește PC. Însă după numai câteva luni de stat la UNPR, în 30 martie 2012 a anunțat că va candida pentru USL – din partea PC.

După alți 4 ani, în septembrie 2015 a anunțat că va candida anul acesta din partea UNPR. La acea dată Gabriel Oprea era pe cai mari și țintea funcția de premier. A venit însă scandalul coloanelor oficiale, izbucnit odată cu moartea polițistului Bogdan Gigină, apoi catastrofa Colectiv.

Aici, informația primară despre candidatura lui Piedone:

Tragedia “Colectiv” nu i-a pus capac! Piedone intră în lupta pentru Primăria Sectorului 4
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version