Cristian Borcea, fostul acţionar de la clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, a ajuns, luni dimineaţă, la sediul din Bucureşti al DIICOT.
Condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor şi având la activ şi alte probleme cu legea, Borcea a ajuns să fie implicat de autorităţi şi în dosarul milionului de dolari dispărut din vistieria FRF.
Borcea a fost membru al Comitetului Executiv al FRF în perioada 2010-2012, când zic procurorii DIICOT că a dispărut milionul de dolari, astfel că oamenii legii au decis să-l aducă cu duba la DIICOT pentru a-l audia.
Alături de Borcea, luni dimineaţă este audiat şi Vasile Avram, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Culmea, şi Avram a fost adus cu duba, el executând o pedeapsă de trei ani la Penitenciarul Găeşti. Avram a fost condamnat în aprilie anul trecut pentru implicarea sa în dosarul “Mită în elicopter”.
Mircea Sandu, personajul principal al dosarului
Vă reamintim că personajul principal al dosarului este Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Acesta este bănuit de procurori că şi-a însuşit un milion de dolari din fondurile primite de la FIFA pentru dezvoltarea bazei de pregătire de la Buftea, respectiv a centrului pentru copii şi juniori.
Procurorii DIICOT susţin că este foarte posibil ca Mircea Sandu să fi făcut nevăzut milionul de dolari prin intermediul mai multor conturi offshore deţinute de fiica sa, Raluca Sandu, sau de apropiaţi ai acesteia. Totuşi, oamenii legii încă nu au probe suficiente şi continuă audierile pe bandă rulantă.