Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis să-l suspende pentru şase luni pe Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Astra Giurgiu, pe motiv că tehnicianul a pariat pe meciuri din Liga I.
Mai mult, Şumudică a fost amendat cu 100.000 de lei, iar decizia pare să fie una corespunzătoare, mai ales că există pericolul ca antrenorul să fi pariat inclusiv pe echipa pe care o conducea.
Totuşi, există multe voci care susţin că decizia este una menită să o favorizeze în lupta pentru titlu pe Steaua Bucureşti. Dacă jucătorii Astrei deplâng, deja, absenţa lui Şumudică, despre care spun că era “cel puţin 50% din forţa echipei”, într-o perioadă extrem de dificilă pentru club (patronul după gratii, salarii restante), Dumitru Dragomir, preşedintele FC Voluntari, susţine că Şumudică primea o pedeapsă mai blândă, dacă Astra nu era implicată în lupta pentru titlu.
“Dacă Astra era pe locul 6, Şumudică lua şase zile de suspendere. Suspendarea mi se pare mare şi duşmănoasă. Au vrut să dea un exemplu din el. Eu zic că poate să stea în tribună şi să dea indicaţii mai bune de acolo, că nu-i poate lua nimeni dreptul la muncă. Însă e cert că de acum Steaua e favorită la titlu, iar lupta se va da în trei, cu Dinamo şi Viitorul”, a fost mesajul transmis de Şumudică.
Pe de altă parte, un semnal că se fac jocurile în favoarea Stelei îl pun specialiştii şi pe seama arbitrajelor din ultimele meciuri. Dinamo, echipa mai în formă, a fost pusă în dificultate la Giurgiu (cartonaş roşu acordat mult prea uşor la Steliano Filip), iar cei de la Viitorul s-au plâns că nu au primit un penalty împotriva echipei Pandurii, scor 1-3.
Cert este că play-off-ul începe weekendul care vine, iar primul mare derby este Dinamo – Steaua, formaţii care se întâlnesc joi în semifinalele Cupei şi duminică în campionat.
Play-off-ul începe de la următorul clasament: 1. Astra – 26 de puncte, 2. Dinamo – 24 de puncte, 3. Pandurii – 24 de puncte, 4. Viitorul – 23 de puncte, 5. Steaua – 22 de puncte, 6. ASA Târgu Mureş – 19 puncte.
Primele meciuri sunt Dinamo – Steaua, ASA – Pandurii şi Astra – Viitorul.