Naţionala de fotbal a României se află de aproximativ o săptămână în cantonamentul din Italia, iar miercuri seara va susţine primul amical împotriva echipei RD Congo.
La prima vedere, RD Congo pare un adversar accesibil care să ne permită să punem la punct relaţiile de joc, însă nu trebuie să râdem de trupa antrenată de Florent Ibenge, tehnician de 55 de ani care a mai pregătit doar două echipe de club, Shanghai Shenhua şi Vita Club.
Lider în Grupa B din preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni, RD Congo se bate cu Angola şi cu Republica Centr-Africană pentru calificarea la turneul final de anul viitor.
Însă trebuie remarcat că echipa din Congo a câştigat, la începutul acestui an, Campionatul Africii pe Naţiuni, competiţie dedicată exclusiv selecţionatelor divizionare.
Chiar şi aşa, este puţin probabil ca împotriva lui Torje şi compania să vedem jucători cu nume exotice proveniţi de la echipe precum Lupopo, Mazembe sau Vita Club.
Asta pentru că, deşi poate părea surprinzător, congolezii au mulţi jucători la echipe importante ale Europei. În apărare se remarcă prezenţa unor fotbalişti precum Chancel Mbemba (Newcastle United) sau Fabrice NSakala (Anderlecht Bruxelles). La mijloc apar Paul Jose MPoku, de la Chievo, Jacques Maghoma (Birmingham), Neeskens Kebano (Genk), Youssouf Mulumbu (Norwich) sau Cedrick Mabwati (Columbus Crew). Atacul se bazează pe fotbalişti precum Yannick Bolasie (Crystal Palace), Cedric Bakambu (Villarreal) sau Dieumerci Mbokani (Norwich).
Chiar şi aşa, România este favorită la casele de pariuri, cu o cotă de 1,67 la 1, deşi din rândul echipei noastre lipsesc poate cei mai importanţi atacanţi, Denis Alibec, în continuare ţinut sub supraveghere medicală din cauza problemelor avute la mână, şi Florin Andone, golgeterul din Segunda Division, care nu a primit acceptul celor de la Cordoba de a se alătura echipei naţionale.