Simona Halep s-a calificat, vineri, în optimile de finală de la Wimbledon, al treilea Grand Slam de tenis al anului.
Sportiva noastră, ajunsă pe locul 2 mondial, a avut nevoie de 101 minute de joc pentru a se impune, scor 6-4, 7-6, în confruntarea cu chinezoaica Shuai Peng, locul 37 mondial.
Ca de obicei, Simona a gestionat mai greu începuturile de set, dar cu timpul şi-a aşezat jocul, a reuşit să revină pe tabelă şi să dea lovitura, chiar dacă a avut ceva emoţii spre sfârşitul setului al doilea, când unele momente de neatenţie o puteau costa.
Simona ajunge pentru a treia oară în ultimii patru ani în a doua săptămână de meciuri de la Wimbledon şi va da piept, luni, cu Viktoria Azarenka.
Sportiva din Belarus a revenit de la 0-1 la seturi pentru a se impune, cu 3-6, 6-1, 6-4, împotriva britanicei Heather Watson.
Meciul dintre Simona şi Azarenka va fi unul extrem de dificil pentru româncă, suprafaţa de joc fiind favorabilă adversarei sale. Azarenka, fost lider mondial, a ratat ediţia de anul trecut, după ce a devenit mămică, dar are două semifinale şi două sferturi de finală la Wimbledon.
Mai mult, jucătoarea din Belarus are şi avantajul meciurilor directe, 2-1, dar Azarenka nu a mai bătut-o pe Halep din 2012, de la Linz, când românca abia bătea la porţile tenisului mare.
Croata Ana Konjuh, a 27-a favorită a turneului, a produs surpriza vineri, eliminând-0, cu 7-6, 3-6, 6-4, pe slovaca Dominika Cibulkova, a opta favorită a turneului.