Lumea filmului a fost lovită, marţi, de o nouă veste tulburătoare.
Actorul britanic Roger Moore, cunoscut mai ales pentru că l-a interpretat pe Simon Templer în seria “Sfântul” şi de şapte ori pe James Bond în seria cu acelaşi nume, a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani.
Roger Moore a avut mari probleme de sănătate în ultimii ani de viaţă. A trebuit să renunţe la băutură, după ce a fost diagnosticat cu diabet, şi să înveţe să meargă din nou, din cauza unor complicaţii apărute în urma unei pneumonii.
În plus, Roger Moore a murit pe un pat de spital din Elveţia, după “o luptă scurtă, dar curajoasă cu cancerul”, conform unui anunţ făcut de rudele sale.
Câştigător al unui Glob de Aur în 1980, dar şi al unui trofeu Zmeura de Aur pentru cea mai proastă interpretare din anul respectiv, în 1999, Roger Moore s-a ales cu o stea pe celebrul Hollywood Walk of Fame în 2007.
Actorul a fost recunoscut şi pentru viaţa privată tumultoasă. A fost căsătorit de patru ori şi a lăsat în urmă trei copii, dar şi relaţii foarte strânse cu familia regală din Danemarca şi cu Prinţul Albert II.
De altfel, Roger Moore va fi înmormântat într-o ceremonie privată în Monaco.