Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

GREVĂ în Educație: Profesorii resping voucherele sociale transformate de Guvern în „prime” / POLITICĂ: Ciucă a anunțat că nu își mai depune mandatul de premier / Rotativa se amână sub pretextul grevei în Educație / Motivul real este că trocul PNL-PSD este în aer / 

Breaking News:

Șeful Pentagonului: Căderea oraşului Bahmut (Ucraina) nu înseamnă că Rusia își recapătă elanul în război

„Căderea în mâinile forţelor ruse a oraşului Bahmut din estul Ucrainei nu înseamnă neapărat că Moscova îşi recapătă elanul în efortul său de război de peste un an, a declarat, luni, ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, citat de Reuters.

„Cred că are o valoare mai mult simbolică decât una strategică şi operaţională”, a afirmat Austin, într-o declaraţie făcută presei, în cursul vizitei pe care o efectuează în prezent în Iordania.

El s-a abţinut să facă predicţii dacă şi când oraşul Bahmut ar putea fi cucerit de forţele ruse: „Căderea (oraşului) Bahmut nu înseamnă neapărat că ruşii vor schimba cursul acestei lupte”.

În acelaşi timp, expertul militar ucrainean Serhii Grabski, colonel în rezervă care a servit în misiuni de menţinere a păcii în Irak şi în fosta Iugoslavie, a declarat luni pentru EFE: „Am văzut unele semne că ruşii au fost nevoiţi să-şi încetinească operaţiunile din cauza lipsei de personal şi de muniţie”.

Fostul militar se referă la o înregistrare video postată de şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, în care acesta se plânge din nou de lipsa de muniţie şi avertizează că ‘întregul front se va prăbuşi’ dacă armata sa privată se va retrage din Bahmut.

El s-a arătat optimist că forţele ucrainene vor rezista şi vor putea „să-şi menţină poziţiile odată ce vor primi sprijin şi vor efectua rotaţii”.

Forţele ruse au făcut progrese în obiectivul lor de a încercui complet Bahmutul, iar trupele ucrainene care apără oraşul nu mai au decât un singur drum pentru aprovizionare, notează EFE.

În pofida faptului că acest drum se află în raza tirurilor ruseşti, Kievul a asigurat că poate să-l folosească în continuare, anunţând chiar trimiterea de trupe suplimentare în zonă.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv