În România, două ziare fac carieră în zona economico-financiară: “Ziarul Financiar”, condus de Cristian Hostiuc, şi „Bursa” lui Make. Când cele două jurnale de nişă publică în aceeaşi zi acelaşi subiect drept cap de ziar nu este o coincidenţă, este o certitudine, pentru că nu discutăm despre o ştire, ci de două analize dezvoltate; pentru că discutăm de incapacitatea directorilor de la BCR aflaţi sub comanda austriacului Andreas Treichl de a recupera creditele neperformante.
Iată despre ce este vorba: ZF a titrat că “Nota de plată a curăţeniei sistemului bancar se anunţă usturătoare: BCR reintră pe pierdere”, iar „Bursa” spune „Nori negri deasupra Erste Group, din cauza României şi Ungariei”. Ambele articole publicate sunt tehnice şi se referă la pierderile înregistrate de BCR. Din ce cauză? Pierderile sunt generate de majorarea provizioanelor. Mai precis, “provizioanele mai mari de la BCR sunt o consecinţă a demersului BNR de a diminua rata creditelor neperformante din sistemul bancar, (…) precum şi a aşteptărilor pentru o recuperare mai slabă a creanţelor…” scrie, acid, “Bursa”, citând Erste Group. La rândul său, ZF informează tranşant: “Erste afirmă că a luat decizia de a trece la un amplu proces de curăţenie a portofoliului, în urma indicaţiilor BNR. (…) Aceste măsuri vor permite băncii (n.r. – BCR) să rezolve portofoliul istoric de credite neperformante…” Pe româneşte, nu mai este de glumă cu aceste credite acordate de către “specialiştii” lui Andreas Treichl oamenilor de afaceri dubioşi. Prea multe investiţii s-au dovedit neperformante, iar doctorul BNR a decis ca hemoragia din sistemul bancar să fie grabnic stopată.
Un ciubuc de 40 de milioane de euro
În categoria creditelor neperformante deţinute de BCR intră şi cel de peste 20 de milioane de euro acordat firmei Aaylex Prod, abatorul care deserveşte Avicola Buzău. Cele două societăţi fac parte din Group Aaylex CocoRico deţinut de Aaylex Trading, sereleu patronat de doi Bogdani: Stanca şi Gruia. (De fapt, cei doi afacerişti au dat “reţelei” Avicola Buzău numele pompos de Group Aaylex CocoRico ca să dea bine pe piaţă!)
În 2009, oamenii de afaceri Bogdan Stanca şi Bogdan Gruia au hotărât să dezvolte, prin mai multe investiţii, afacerea Avicola Buzău. Astfel, au decis să contracteze un împrumut de peste 40 de milioane de euro pentru a aduce la standarde europene abatorul Aaylex Prod, „măcelărie” care deservea Avicola Buzău şi fermele din Group Aaylex CocoRico. Din informaţiile noastre rezultă că Bogdan Gruia a fost cel care a pus pe picioare acest împrumut, graţie legăturilor sale cu reprezentanţi din “înalta societate” românească. Iar cel care a semnat documentele este celălalt Bogdan: Stanca.
Donaţie de stat
Dar unde este şmecheria cu acest împrumut? Simplu: statul a decis să acorde împrumuturi nerambursabile către societăţi comerciale, diferenţiate pe zone defavorizate: dacă investeşti în Bucureşti – statul te susţine cu 10% din împrumutul solicitat la bănci, dacă dezvolţi întreprinderi în Buzău – primeşti 50% împrumut nerambursabil din valoarea totală a creditului solicitat la o bancă românească.
Deoarece Aaylex Prod îşi desfăşoară activitatea în Buzău, cei doi Bogdani, Stanca şi Gruia, au obţinut un credit de peste 40 de milioane de euro, din care: 50% de la BCR, cealaltă jumătate nerambursabilă de la stat. Împrumutul a avut perioadă de graţie 1 an.
Să fie clar: Guvernul Emil Boc a acordat facilităţi celor doi afacerişti pentru ca ei să modernizeze abatorul ce deserveşte avicolele din Group Aaylex CocoRico. Prin suma nerambursabilă alocată, statul se aştepta ca toţi banii să fie folosiţi DOAR la modernizarea abatorului. De asemenea – lucru extrem de important -, Executivul a pus condiţia ca Aaylex Prod să-şi achite lunar datoriile către bugetul de stat. Adică TVA, impozitul pe profit, pe salarii, contribuţiile către pensii şi şomaj etc.
Deturnare de fonduri nerambursabile
Dar ce au realizat cei doi patroni, Stanca şi Gruia, cu acest împrumut substanţial?
Au modernizat extrem de ciudat abatorul Aaylex Prod – proiect finalizat în 2011 – şi au “uitat” să-şi achite obligaţiile asumate!!! Astfel, până la data când publicăm această anchetă, Aaylex Prod nu a plătit nici măcar o rată către BCR din cei peste 20 de milioane de euro obţinuţi – iar de dobândă nici nu poate fi vorba! În schimb, au deturnat 5 milioane de euro – acţiune ilegală, în contextul în care statul a fost parte la acest credit – către o altă firmă din Group Aaylex CocoRico, pentru a construi un bloc de lux pe strada Dante din Bucureşti.
NB: Afacerea imobiliară din Dante s-a dovedit un fiasco, iar patronii Stanca şi Gruia nu au mai putut returna nici până astăzi banii luaţi de la Aaylex Prod. Dar prin această manevră cei doi afacerişti au încălcat legea care prevede că “patrimoniul unei societăţi nu poate fi folosit în interesul altei societăţi” după bunul plac al acţionarilor. La data când s-a pus pe picioare ingineria financiară din Dante, cei doi Bogdani mai aveau un partener de afaceri: pe Viorel Gavril Fetinca. Interesant este faptul că Fetinca a preferat să părăsească barca binomului Stanca-Gruia când a aflat ce afacere cu iz penal vor să pună la cale cei doi Bogdani.
Ufuk Tandogan, mai tare ca Andreas Treichl
Să ştiţi că intertitlul acestui capitol este unul cât se poate de serios. Ufuk Tandogan este şeful Garanti Bank România, iar Andreas Treichl este preşedintele executiv al Erste Group, bancă ce deţine BCR. Ca funcţii, austriacul Treichl este cu mult peste turcul Tandogan. Dar la secţiunea “recuperări” de credite, “ienicerul” este peste “prusac”. Să explicăm.
Când au decis să construiască blocul din Dante, pe lângă milioanele deturnate de la BCR&Stat, Stanca şi Gruia au contractat un credit şi de la turcii de la Garanti Bank. Numai că, ce să vezi! Dacă la BCR le-a mers vreme de 5 ANI cu bancherii lui Treichl şi nu au returnat nici o rată, nici o dobândă, la Garnati Bank nu le-a ieşit pasenţa cu oamenii turcului Tandogan. (Poate, vreodată ne va spune austriacul Treichl dacă angajaţii săi plătiţi regeşte au fost “leneşi” sau…)
Sub ameninţarea cu confiscarea blocului, „ienicerul” Tandogan le-a pus în vedere patronilor Stanca şi Gruia să-şi achite ratele. Speriaţi de moarte, cei doi „băieţi deştepţi” de la Aaylex Trading au decis să plătească datoria către Garanti, dar din vistieria unei alte firme din Grupul CocoRico: Aaylex Fresh. Cine este Aaylex Fresh şi cu ce drept achită ea datoriile Aaylex Trading? Ambele firme sunt patronate de Stanca şi Gruia, iar Aaylex Fresh deţine peste 30 de magazine prin care marfa se comercializează sub sigla CocoRico, adică cea produsă de Avicola Buzău şi tranşată în abatorul Aaylex Prod! Ceva nu vă este clar? Păi Stanca şi Gruia nu sunt patronii Aaylex CocoRico? Sunt! În acest caz, Stanca şi Gruia fac ce vor cu banii firmelor deţinute de ei după principiul puşcăriaşului Gigi Becali! Curat murdar, Conu’ Iancule!
Gelu Diaconu, control încrucişat
Sunt legale aceste plăţi efectuate de către Aaylex Fresh către Garanti via Aaylex Trading? Doar dacă există contracte între cele trei societăţi şi, mai ales, dacă acele servicii au fost reale, nu doar pe hârtie. Aici, NU E CAZUL! De aceea “transferul” intră sub incidenţa legii penale şi a Codului fiscal. Oricum, în această situaţie ar trebui să ne lămurească 100% preşedintele ANAF, Gelu Diaconu. Fiind vorba de foarte mulţi bani sperăm ca şeful Fiscului să se sesizeze din oficiu şi să demareze un control încrucişat la firmele din “reţeaua Avicola Buzău”. Mai ales acum când colectările la bugetul de stat sunt deplorabile, cu mult sub realizările „onorabilului” domn Sorin Blejnar, ex-preşedintele ANAF, actual urmărit penal pentru protejarea “reţelei” Nemeş, grup de crimă organizată ce a “produs” o evaziune de 15 milioane de euro.
Revenind la subiectul anchetei noastre, tragem o concluzie pertinentă: în timp ce turcul Ufuk Tandogan a obţinut banii împrumutaţi celor doi patroni Stanca şi Gruia, austriacul Andreas Treichl a fost “tradus” vreme de 5 ani de binomul Stanca-Gruia cu complicitatea directorilor aflaţi în fruntea BCR!
Problemele lui Treichl
Dacă tot a declarat în presa vieneză că nu are de gând să demisioneze din funcţia deţinută la Erste Group, ne aşteptăm ca austriacul Treichl să solicite şefilor BCR să rezolve toate creditele neperformante acordate cu largheţe unor afacerişti dubioşi în loc să susţină adevărata economie românească ce poate genera dobânzi reale şi locuri de muncă, adică viitori posibili clienţi ai băncii. În cazul nostru, lucrurile sunt complicate pentru simplul fapt că şi alte firme din Group Aaylex CocoRico au luat credite de la BCR, împrumuturi neperformante pentru banca administrată de Andreas Treichl. Dar asta este o altă poveste cu iz european, ce va face obiectul unui alt capitol, prin care vom arăta cum se poate păcăli vigilenţa UE graţie unei condiţii respectate doar de faţadă: vârstele acţionarilor!
Incapabilii lui Andreas Treichl
În raport cu subalternii turcului Ufuk Tandogan, “bancherii” austriacului Andreas Treichl sunt ori incapabili, ori corupţi. Efectul comportamentului administraţiei BCR se regăseşte şi în economia românească reală care are multă nevoie de creditare. Iată cine sunt şefii BCR, în majoritatea lor străini, care au produs celei mai mari bănci româneşti o gaură uriaşă în buget prin acordarea unor credite neperformante şi prin nerecuperarea acestora:
Cum este şi normal, BCR are şi un Consiliu de Supraveghere (CS) care se ocupă cu “supravegherea” celor care dau credite ce se dovedesc neperformante. De asemenea, membrii CS sunt plătiţi regeşte să preîntâmpine derapajele angajaţilor BCR. Iată cine sunt „bancheri” din CS al BCR: Manfred WIMMER – preşedintele, Andreas TREICHL – vicepreşedintele şi membrii Herbert JURANEK, Gernot MITTENDORFER, Brian O’NEILL, Florin POGONARU şi Tudor CIUREZU.
După cum lesne observaţi, Andreas Treichl, marele şef Erste Group, face parte din acest Consiliu de Supraveghere al activităţii BCR!!!
P.S. Aici, îşi face apariţia o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii şmenari de la BCR vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie dată de afaceriştii oneroşi pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? Întrebarea are şi un pui curios: Cât la sută din valorea creditului va fi comisionul bancherului?
Pentru a obţine un punct de vedere de la reprezentanţii CocoRico am adresat întrebările noastre acţionarului Bogdan Stanca prin intermediul Casei de avocatură „Doru Trăilă, Silviu Stratulat, Adriana Almăşanu, Andrei Albulescu, Attorneys at Law„ – doamna Claudia Coşa, Senior Associate. Din păcate, nici avocaţii aleşi nu au reuşit să-l determine pe Bogdan Stanca să ne ofere punctul său de vedere.
Afacerea Dante
Iată ce scrie presa centrală despre afacerea imobiliară a binomului Stanca-Gruia: “Pe strada Dante, lângă proprietăţile securistului Mihai Cuptor, şantierul a fost deja deschis de Aaylex Trading SRL. Aici afacerea are un actor mai puţin cunoscut, dar de o eficienţă la fel de surprinzătoare ca aceea a lui Cuptor: Paula Dobrescu. Petentul Ioana Alimănăşteanu a avut inspiraţia de a semna un antecontract de vânzare-cumpărare pentru 60.000 de dolari pentru parcela de 630 de metri pătraţi de pe Strada Dante Aligheri numărul 6. După nici trei luni de zile, Alimănăşteanu este pusă în posesie, iar în septembrie 2004, proprietar devine Maria Paiss. Misterioasa cumpărătoare ţine documentele «la saltea» vreme de doi ani, până în ianuarie 2006, când îşi intabulează proprietatea, pe care o donează peste trei luni Paulei Dobrescu, fiica sa. De altfel, fiica pare să fi fost «actorul»” întregii afaceri, manevrele făcute fiind doar acelea de a evita asocierea numelui său cu întreaga afacere. Paula Dobrescu, şefa agenţiei KLM din România, dovedeşte un spirit întreprinzător ieşit din comun, câştigând din afacere aproape 1,5 milioane de euro, diferenţa dintre suma plătită de mama sa moştenitoarei terenului şi preţul primit de la cumpărătorul final, societatea Aaylex Trading deţinută de Bogdan Stanca, Viorel Gavril Fetinca şi Bogdan Gruia”.
Anchetă publicată în PUTEREA.