Doctorul în științe Lucian Pahonțu îi “apăra” cu onoarea lui de general cu trei stele pe Ion Iliescu și Nicolae Văcăroiu! Ca să vedeți, dacă mai era nevoie, ce mici sunt generalii făcuți la “apelul bocancilor”!
SECUNDA consideră că Legea transparenței – 544/2001 –, chiar dacă are multe hibe, este binevenită atunci când guvernanții îi respectă articolele.
Generalul Lucian Pahonțu – Directorul SPP din 7 decembrie 2005 până în prezent! 

SECUNDA mai consideră că, atunci când Legea 544 este încălcată de șefii instituțiilor de stat plătiți regește din bani publici, se încalcă Drepturile Fundamentale al Omului, Dreptul contribuabililor la o bună informare, iar jurnaliști sunt obstrucționați în încercarea lor de a respecta Constituția României.

Solicitarea SECUNDA, în baza Legii 544/2001

Astăzi vă prezentăm un caz flagrant de încălcare a prevederilor stipulate în Legea 544, dar și a Articolului 31 din Constituție, care obligă jurnalistul să informeze corect opinia publică.

În data de 2 august 2017, în baza Legii 544/2001 – legea transparenței – am trimis o adresă către directorul SPP, Lucian-Silvan PAHONȚU. În adresă îi adresam două întrebări, care NU încalcă secretul de stat. Iată-le:

– La ce date – an, lună, zi – a efectuat vizite în Timișoara domnul Ion ILIESCU în perioada primului mandat de președinte al României: 1992 – 1996?

– La ce date – an, lună, zi – a efectuat vizite în SUA domnul Nicolae VĂCĂROIU în perioada cât a fost prim-ministru al României: 1992 – 1996?

Adresa SECUNDA, 2 august 2017

Download (PDF, Unknown)

Pahonțu cere răgaz de cercetare în baza de date

După două săptămâni, pe 16 august, am primit din partea Biroului de presă al SPP, condus de Lt. Col. Bogdan Onea, un răspuns în care eram anunțați că…

„…informaţiile solicitate nu au putut fi expediate în termenul iniţial de 10 zile datorită complexităţii acestora, urmând a primi un răspuns în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii dumneavoastră…”.

Primul răspuns SPP, 16 august 2017

Download (PDF, Unknown)

Pahonțu refuză să respecte Legea 544

După ce au trecut cele 30 de zile legale, cum nu am primit din partea directorului SPP, Lucian PAHONȚU, răspuns la întrebările SECUNDA, pe 5 septembrie l-am atenționat pe șeful Biroul de presă că a depășit termenul stipulat în Legea 544.

A doua zi, pe 6 septembrie 2017, după ce s-au scurs 36 de zile de la data solicitării SECUNDA, directorul SPP Lucian PAHONȚU ne spune că NU poate să ne răspundă la întrebările noastre, deoarece, BRUSC, a descoperit că s-ar încălca secretul de stat! Iată răspunsul generalului Pahonțu:

  1. Conform prevederilor art 31. alin. (1) din Legea 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază, cu modificările și completările ulterioare, activitatea operativă a Serviciului de Protecţie şi Pază constituie secret de stat.
  2. Având în vedere cele menționate, informațiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber, astfel cum este prevazut în art 12. alit. a din Legea 544/2001.
Al doilea răspuns SPP, 6 septembrie 2017

Download (PDF, Unknown)

Iliescu și Văcăroiu sunt protejați de Pahonțu

În acest caz de obstrucționare a jurnalistului și de interpretare abuzivă a Legii 544, dar și a Legii SPP nr. 191/1998, apar mai multe întrebări pertinente:

  • De ce, în primul răspuns, șeful SPP Pahonțu a scris: “…informaţiile solicitate nu au putut fi expediate în termenul iniţial de 10 zile datorită complexităţii acestora…”? În prima fază generalul Pahonțu a considerat că solicitarea SECUNDA nu încalcă secretul de stat?
  • De ce s-a prevalat generalul cu trei stele Pahonțu de Articolul 7 din Legea 544 care îi permite să ofere un răspuns în 30 de zile, când putea să ne ofere în maxim 24 de ore răspunsul dat în cea de-a doua scrisoare și să nu ne mai amâne cu 30 de zile?
  • De ce a mai avut nevoie nemuritorul general din fruntea SPP Lucian Pahonțu de cele 36 de zile pentru a se prevala de secretul de stat invocat în cel de-al doilea răspuns?
  • Generalul Pahonțu a avut nevoie de 36 de zile ca să studieze/analizeze legea de funcționare a SPP și legea transparenței, pentru a ajunge la concluzia că întrebările noastre încalcă secretul de stat?
  • Ce l-a determinat pe generalul Pahonțu să amâne răspunsul timp de 36 de zile și, astfel, să se facă de râs în lumea “inițiaților”?
  • I-a informat generalul Pahonțu pe ex-președintele Ion Iliescu și pe ex-premierul Nicolae Văcăroiu despre conținutul adresei noastre?

În fine, ultima întrebare care are o importanță aparte:

De ce generalul Pahonțu NU s-a folosit de alineatul 2 al Articolului 7 din Legea 544, care prevede că:

“Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor”

și s-a folosit abuziv de alineatul 1) al aceluiași articol, care spune că:

 “Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile”?

Nicolae Văcăroiu și Ion Iliescu
Articolul 31, alineatul 2 din Legea SPP!

Ok, Articolul 31, alineatul 1) spune că “Activitatea operativă a Serviciului de Protecţie şi Pază constituie secret de stat”. Dar, ATENȚIE! Articolul 31 mai are un alineat, care spune că:

“2) Documentele Serviciului de Protecţie şi Pază se păstrează în arhiva proprie şi pot fi consultate, în condiţiile legii, cu aprobarea directorului acestuia.”

Așadar, directorul SPP – în cazul de față generalul Dr. Lucian Pahonțu – are tot dreptul să permită consultarea arhivei în baza legii. Care lege? Legea 544/2001!
Numai că șeful SPP, nemuritorul general cu trei stele Lucian Pahonțu – nemuritor în funcția de șef al SPP – NU vrea să ofere informații care NU încalcă secretul de stat.

Lucian Pahonțu face trimitere la Articolul 12 din Legea 544. Iată ce spune alineatul a): informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;

După cum vedeți din adresa noastră din 2 august, SECUNDA nu a solicitat astfel de informații.
Motivul pentru care generalul Pahonțu s-a răzgândit și a refuzat să ne răspundă la întrebări îl veți descoperi în episoadele următoare!
Generalul Dr. Lucian Pahonțu – un salariat al statului plătit regește de popor atât în prezent, cât și prin viitoarea pensie specială, face ce vrea în “curtea” SPP!
Totuși, de ce afirmăm noi că informațiile solicitate de SECUNDA nu intră sub incidența secretului de stat?
Pentru că vizitele lui Ion Iliescu la Timișoara și ale lui Nicolae Văcăroiu în SUA au fost publice!
Și pentru că SECUNDA a solicitat doar un OPIS cu vizitele efectuate de Iliescu și Văcăroiu, NU date secrete, cum ar fi:
  • care a fost traseul, între ce ore;
  • cu ce forțe s-a asigurat paza;
  • cu ce au fost transportați, unde au fost cazați;
  • cine a făcut parte din delegație și ce s-a discutat în perioada transportului și a șederii lor în Timișoara sau în America etc.
SECUNDA consideră că generalul cu trei stele din fruntea SPP, Dr. Lucian Pahonțu, a încălcat Legea 544 și a obstrucționat jurnalistul, conform Articolului 31 din Constituție, care prevede la alineatul 4) că:
“Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.”

P.S. SECUNDA își rezervă dreptul de a “activa” Articolul 22 din Legea 544, care spune la alineatul 1) că:

“În cazul în care o persoană se consideră vătamată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7”.

Aici, Legea 191/1998 – Legea SPP

Download (PDF, Unknown)

Aici, Legea 544/2001 – Legea transparenței

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version