Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

ACTUALITATE: Peste 18,9 milioane de români din țară și străinătate sunt așteptați la europarlamentare și referendumul pe Justiție / Veniți la vot! /  JUSTIȚIE: Dragnea așteaptă luni sentința definitivă în dosarul “Bombonica” / Prima instanță l-a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare / 

Breaking News:
 
Episodul 1. Cu știința SRI: Sute de milioane de euro achitate de români pe benzină şi motorină au fost evazionaţi prin metoda Densităţilor Trucate

Frauda OMV Petrom

SECUNDA începe un nou serial de anchete jurnalistice pe tema evaziunii fiscale la cel mai înalt nivel. Veţi vedea că şefii celor mai importante instituţii ale statului, OBLIGATE să preîntâmpine şi să stopeze furtul din banul public, au ştiut, cu DOCUMENTELE pe masă, despre această escrocherie, dar nu au acţionat, din multiple motive: pentru a oferi protecţie din considerente financiare, deoarece erau chiar ei implicaţi în furt, pentru diverse negocieri mai mult sau mai puţin strategice. Veţi mai afla că din acciza şi TVA achitate la pompă de noi, toţi românii, circa 10 procente rămân în buzunarele unor “băieţi deştepţi”. Cu știința șefilor SRI.

base-coldea-iohannis-luca-olaru-gheorghe
Știu: ex-preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Klaus Iohannis, ex-şeful SRI Florian Coldea, ex-şeful DIICOT Codruţ Olaru, ex-preşedintele PSV Liviu Luca şi preşedintele OMV Petrom Mariana Gheorghe
Preşedintele Iohannis a fost informat!

Într-o zi de marți, un fost angajat OMV Petrom i-a trimis președintelui Klaus Iohannis un e-mail sub un nume de împrumut: “Ion Popescu”. În adresa din 15 septembrie 2015, “Ion Popescu” a arătat cum OMV Petrom, aflată sub conducerea Marianei Gheorghe, ne fură de peste 12 ani printr-un artificiu cu densitățile produselor petroliere, iar Florian Coldea, fostul şeful SRI, are cunoștință despre acest lucru.

Iată ce i-a scris “Ion Popescu” preşedintelui Klaus Iohannis, în 15 Septembrie 2015, la ora 14:42:33:

Domnule Președinte,

Am sa va prezint mai jos o insiruire de e-mailuri interne OMV Petrom despre a caror cunostinta generalul Coldea nu ar trebui sa fie strain si care contin fapte ce duc la o evaziune de proportii in OMV Petrom.

Daca-l veti intreba despre subiect si va va spune ca faptele nu se confirma, va rog respectuos sa cereti sfatul consilierilor dumneavoastra si sa-l iertati sau nu – in fond e-mailurile si cantitatile de milioane de litri lipsesc oricum, iar corespondenta este reala 100%.

Daca va spune ca sunt jocuri politice, va rog sa-l demiteti pe loc caci, cu siguranta, va minte –  jocurile politice le practica chiar dumnealui iar adevarul se afla ascuns in unul din sertarele sale asa cum i-au fost transmise din teritoriu.

Daca va spune ca sunt anchete in curs, ar cam trebui sa va spuna ca se cam distrug probe esentiale pentru depistarea infractiunilor antefactum si nu postfactum, caci fara dovezi nu se va mai putea dovedi nimic.

Va multumesc!

Mariana Gheorghe (2)
Mariana Gheorghe a fost informată prin sistemul intern OMV Petrom de confidențialitate
Mariana Gheorghe a domnit peste furt

Înainte de a merge mai departe, vă spunem că angajatul care a folosit în public pseudonimul “Ion Popescu” a purtat o lungă discuție cu șefii săi, de data aceasta sub adevăratul nume, inclusiv cu Mariana Gheorghe, nemuritoarea de la șefia OMV Petrom din iunie 2006.

Mai precis, angajatul “Ion Popescu” a discutat prin sistemul intern OMV Petrom de confidențialitate cu doamna Gheorghe înainte de a prezenta situația agenților SRI, procurorilor DIICOT şi preşedinţilor Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.

Demersurile angajatului au început în 2004 și s-au încheiat în 2012. DEGEABA! OMV Petrom continuă și acum, când citiți această anchetă jurnalistică, să ne fure cu Densităţile Falsificate.

Hoția este atât de mare și la cel mai înalt nivel, încât şefii DIICOT au pus pe butuci ancheta penală, iar şefii SRI au pus-o la dospit. Iar frauda fiscală OMV Petrom cu TVA și accize se îngrașă secundă după secundă.

petrom_economica_net_00307200
OMV Petrom – aici se dă ora exactă la prețul pentru benzină și motorină
Austriacul Herneth a găsit virusul

În 2005, șefii OMV au descoperit că la Petrom, pe firul “importului de țiței – rafinare – desfacerea produse petroliere la pompe”, se înregistrează pierderi uriașe de peste 30%, în valoare absolută.

Adică, vapoarele aduceau la rafinare o cantitate de țiței, care după ce era rafinată de Petrobrazi, cu un randament de 80%, din produsele petroliere puse în vânzare se obținea o sumă mult mai mică decât cea estimată de „normativ” pentru o anumită cantitate de țiței prelucrată!

Pentru a rezolva dilema, OMV a trimis în România un „specialist”. Numele lui: Christian Herneth. După o analiză sumară, Herneth a prezentată șefilor OMV un raport în care se specifica foarte clar existenţa unui “virus” uman.

După ce au analizat raportul lui Christian Herneth, şefii OMV au decis să-l retrimită în România pentru a stopa „transferul” celor 30 de procente în alte buzunare și pentru a implementa un „Sistem de Management Aplicat Integral” care să reducă pierderile.

Astfel, în 2006, austriacul Christian Herneth și-a format o echipă în care a fost cooptat și specialistul român ce avea să folosească pseudonimul “Ion Popescu” în scrisoarea către preşedintele Klaus Iohannis.

76-Adresa-K-Iohannis-15-august-2016-1
Adresa SECUNDA către Administraţia Prezidenţială
Preşedintele Iohannis se ascunde după secretul de stat

După ce “Ion Popescu” ne-a pus la dispoziţie corespondenţa şi documentele care atestă metoda de fraudare a banului public de către angajaţii OMV Petrom, am trimis adrese către instituţiile nominalizate în scrisoare, precum şi către preşedintele Klaus Iohannis.

Iată întrebările noastre către Administraţia Prezidenţială, din data de 15 august 2016 – cu amendamentul că, la data trimiterii adresei, primisem acordul “cetăţeanului” să-i folosim numele real în scrisoarea către preşedintele Iohannis, nume pe care, din motive jurnalistice, nu îl dezvăluim, încă:

Domnule Președinte Klaus IOHANNIS,

În perioada 2004 – 2012, cetățeanul român Xxxxx Yyyyyyy, angajat al OMV Petrom, a purtat mai multe discuții cu agenții SRI. Xxxxx Yyyyyyy le-a arătat agenților SRI, cu documente, cum în interiorul OMV Petrom funcționează o rețea ilegală care, prin falsificarea densităților, a prejudiciat statul, anual, cu zeci de milioane de euro prin neplata accizelor și a TVA aferente unor cantități uriașe de produse petroliere – în special motorină.

Vă solicităm, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, dar şi pentru buna informare a cititorilor noştri, să ne răspundeți la următoarele întrebări:

  1. În perioada scursă de când sunteți președintele României și beneficiar direct al CNI din subordinea CSAT, ați fost informat de SRI despre existența unui grup organizat în interiorul OMV Petrom, care produce daune uriașe bugetului de stat prin falsificarea densităților produselor petroliere?
  2. Ce decizie ați luat atunci când ați aflat despre informațiile/documentele furnizate de Xxxxx Yyyyyyy, angajat al OMV Petrom, agenților SRI?

În 15 Septembrie 2015, Xxxxx Yyyyyyy, sub pseudonimul „Ion Popescu”, v-a trimis o scrisoare în care vă semnala existența unui grup organizat în interiorul OMV Petrom care produce daune uriașe bugetului de stat prin falsificarea densităților produselor petroliere.

  1. Ce decizie ați luat după ce ați fost informat despre afirmațiile din anonima lui Ion Popescu?
  2. Ați solicitat explicații din partea SRI – în special din partea domnului Florian Coldea, așa cum se precizează în scrisoare?
Răspunsul Administraţiei Prezidenţiale

Download (PDF, 1.99MB)

Aşadar, preşedintele Klaus Iohannis, cel care ne-a anunţat în noiembrie 2014 că va face o altfel de politică, se ascunde în septembrie 2016 după vechea sintagmă “Activitatea Serviciului Român de Informaţii are caracter secret de stat” şi, pe cale de consecinţă, “informaţiile solicitate de către dumneavoastră au caracter clasificat. În această situaţie, acestea nu pot intra sub incidenţa Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public”.

N.B. Întrebările noastre NU intră sub incidenţa secretului de stat, pentru că noi nu am solicitat detalii despre activitatea SRI, aşa cum lesne se poate observa. Acum este clar pentru toată lumea că preşedintele Iohannis a fost informat despre frauda cu Densităţile Falsificate ce se desfăşoară în formă continuată în ograda OMV Petrom condus din 2006 de doamna Mariana Gheorghe.

– Va urma –

În episodul 2 vă vom prezenta Schema Fraudei OMV Petrom şi răspunsul doamnei preşedinte Mariana Gheorghe referitor la afirmaţiile specialistului din spatele pesudonimului “Ion Popescu”. Iar începând cu episodul 3 veți avea o mare surpriză!

990 Shares