Judecătoria Sectorului 5: Nicușor Constantinescu vrea regim de închisoare semideschis / ÎCCJ: Activista Nalan Oral, eliberată definitiv din arest / POLITICĂ: Premierul Mihai Tudose renunță la taxa de solidaritate/ EXTERNE: Trei români au murit și șase au fost răniți în urma unui accident de circulație produs în Ungaria/ TRANSPORTURI: Un avion al companiei Ryanair a ieșit de pe pistă la aterizarea pe Aeroportul Otopeni/

Breaking News:
 
EXCLUSIV. EPISODUL 3. Serviciul secret “a vorbit”! Eduard Hellvig confirmă gravitatea faptelor comise de conjurația Coldea+Kovesi+Palade+Lazăr

SRI: Afacerea LazărGate este de domeniul Siguranței Naționale

Dacă spune ADEVĂRUL, procurorul general al României trebuie să demisioneze; dacă MINTE, va face pușcărie pentru obstrucționarea Justiției!
coldea-si-kovesi-mare-colaj
Coldea și Kovesi – încă puternicii zilei

Augustin Lazăr a fost numit procuror general deși avea un dosar penal deschis la DNA, cu numărul 13X/P/2016. Lazăr a fost acuzat de corupție, iar procurorul DNA care a instrumentat cazul, după ce a solicitat monitorizarea lui Lazăr de către SRI, a dorit reținerea făptuitorului și trimiterea lui în judecată.

Însă doamna Kovesi nu a fost de acord și, astfel, “afacerea Lazăr” a ajuns pe masa altui procuror, care a soluționat cu NUP dosarul de corupție. Dar Augustin Lazăr a primit NUP-ul izbăvitor după ce a fost uns procuror general al României (28 aprile 2016).

Coldea si Hellvig
Coldea și Hellvig – cine conduce SRI?
Metoda Numirii – Mapă Profesională măsluită

În primele două episoade am arătat cum manevra de ocupare a funcției de procuror general de către un “manipulabil” a fost pusă la cale de Coldea și Kovesi, cu Lazăr în coadă. După ultimele date obținute de noi, rezultă că la conjurație a participat și vicepreședintele CSM Luminița Palade.

De asemnea, din cele două episoade a rezultat modul de operare în Afacerea Lazăr. Sau, pentru că tot se spune în România că SRI și DNA sunt protejate și ajutate de CIA, respectiv FBI, îi putem spune „Afacerea LazărGate” – ca să-i dăm o conotație americană!

Practic, binomul SRI-DNA a instrumentat profesional dosarul în care Augutin Lazăr era cercetat penal.

Acest dosar NU a fost făcut public, ci a fost ținut la sertar – o veritabilă “scrisoare pierdută” deținută de „toată lumea bună” ce a fost făcută public de SECUNDA.

1-final-Schema-Conjuratiei-C-K-P-Lazar
Conjurația Coldea+Kovesi+Palade+Lazăr

Pentru a nu avea probleme cu numirea lui Lazăr în funcția de procuror general al României, binomul SRI-DNA au produs o Mapă Profesională măsluită.

Mapa trucată a fost pusă la dispoziția ministrului Justiției Raluca Prună, care a trimis propunerea spre analiză la CSM.

Înainte de publicarea primului episod din Afacerea LazărGate, doamna ministru Prună ne-a declarat că “NU a avut informații” legate de dosarul penal deschis pe numele lui Augustin Lazăr la DNA.

De asemenea, la CSM, Secția de procurori condusă de vicepreședintele Luminița Palade NU a solicitat lămuriri suplimentare despre Lazăr și s-a mulțumit să analizeze Mapa Profesională curățată de punctele negre incompatibile cu statutul de procuror general. Aceste fapte rezultă din răspunsul dat de CSM la întrebările SECUNDA.

În fine, ajunsă la Cotroceni cu avizul pozitiv al CSM pentru ca domnul Augustin Lazăr să fie numit procuror general, propunerea doamnei ministru Prună a fost aprobată de președintele Iohannis în 28 aprilie 2016 în baza aceleiași Mape Profesionale măsluite.

Reamintim că, la aceea dată, Lazăr avea deschis dosar penal la DNA pentru fapte de corupție!

augustin_lazar_constantinescu_2
Augustin Lazăr – pionul otrăvit din lumea magistraților români se plimbă stingher prin curtea Ambasadei SUA
Răspunsul SRI – informația este secret de stat!

Așa după cum am mai spus, înainte de a începe publicarea anchetei jurnalistice Afacerea LazărGate, am trimis întrebări la DNA, Parchetul General, SRI, CSM, Ministerul Justiției și la Administrația Prezidențială.

Până la data publicării acestui episod – Nr. 3 -, am primit răspunsuri de la Ministerul Justiției, CSM, Parchetul General și de la SRI.

Astăzi vă prezentăm răspunsul lui Eduard Hellvig. Dar înainte de a comenta răspunsul SRI, iată adresa SECUNDA cu cele trei întrebări extrem de simple pe care i le-am adresat:

4-Adresa-162-SRI-26-oct-2016
Adresa SECUNDA nr.162 către SRI – 26.oct.2016

Așadar, la întrebările noastre simple, răspunsurile SRI ar fi trebuit să fie la fel de simple: prin DA sau NU. Dar NU a fost așa! Iată răspunsul lui Eduard Hellvig:

1a-Raspuns-162-SRI-11-nov
Răspunsul SRI către SECUNDA – 11.nov.2016
Articolul 11 din Legea 51

Să decriptăm răspunsul directorului SRI în conformitate cu articolele din legea de funcționare a SRI – Legea 51/1991 – la care face referire șeful serviciului secret plătit din bani publici – Eduard Hellvig.

Conform primului pasaj din răspunsul directorului SRI, subiectul general al întrebăriilor noastre

Înainte de numirea Domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror general al României – 28 aprilie 2016 -, ați transmis către Ministerul de Justiție, către CSM și către Administrația Prezidențială informația că Domnul Augustin Lazăr a fost/este cercetat penal de DNA pentru fapte de corupție?

are caracter de SECRET de STAT.

Așadar, directorul Eduard Hellvig spune foarte clar că toate datele deținute de SRI în Afacerea LazărGate sunt SECRETE de STAT și ține de domeniul Siguranței Naționale.

Practic, directorul SRI ne anunță că, în baza articolului 11 din Legea 51, doar anumite funcții și persoane au acces la secretul de stat. Iată-le:

ART. 11. (1) Informaţii din domeniul securităţii naţionale pot fi comunicate:

a) preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, precum şi comisiilor permanente pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două camere ale Parlamentului;

b) miniştrilor şi şefilor departamentelor din ministere, când informaţiile privesc probleme ce au legătură cu domeniile de activitate pe care le coordonează sau de care răspund;

c) prefecţilor, primarului general al Capitalei, precum şi conducătorilor consiliilor judeţene, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru probleme ce vizează competenţa organelor respective;

d) organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni.

Klaus-Iohannis-SRI-Eduard-Hellvig-Florian-Coldea
Iohannis – prea “mic” pentru un război atât de mare!
Șmecheria cu articolul 11

După cum se vede, grație acestui articol 11 din legea de funcționare a SRI, președintele României și șefii CSM nu au avut acces la informația legată de dosarul penal deschis la DNA pe numele lui Augustin Lazăr. Șocant, NU!

Doar ministrul Justiție, Raluca Prună, a avut dreptul la informație, grației punctului b). Dar, așa după cum ne-a răspuns doamnă Prună, domnia sa NU a fost informată de SRI și DNA despre faptul că Lazăr avea dosar penal. Oare de aici și încadrarea informației la SECRET de STAT?

Dacă lecturăm strict doar acest articol 11, am putea înțelege că președintele Românei NU are acces la SECRETUL de STAT. Fals! Președintele se încadrează la articolele 6 și 7 din Legea 51/1991.

Și atunci, de ce în răspunsul oferit nouă de directorul SRI Eduard Hellvig nu a făcut referire și la aceste articole, 6 și 7, ci doar la articolul 11 din Legea 51?

Pentru că Eduard Hellvig încearcă să inducă ideea că președintele Klaus Iohannis NU trebuia să fie informat cu privire la dosarul penal deschis de DNA pe numele lui Augustin Lazăr, candidat la fotoliul de procuror general.

Iar aceasta, deoarece în viziunea directorului SRI, dacă președintele NU este beneficiarul informațiilor arondate articolului 11, atunci, pe cale de consecință, NU trebuia să primească informări legate de activitatea penală a candidatului Augustin Lazăr. FALS!

IOHANNIS-HELLVIG-800
Un președinte și directorul său de secrete
Articolul 3 din Legea 51

Dar lucrurile nu se opresc aici. Eduard Hellvig ne mai spune că, în conformitate cu articolul 2 din Legea 14/1992, a ținut cont în formularea răspunsului și de articolul 3 din Legea 51.

Articolul 2 din Legea 14 decretează:

Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.

Iar Articolul 3 din Legea 51 prevede:

Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:

a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;

b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;

c) trădarea prin ajutarea inamicului;

d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;

e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora (…);

f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului (…);

g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat (…);

h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară (…);

i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;

j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace;

k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, (…);

l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.

Eduard Hellvig la SRI
Hellvig muncește pentru Iohannis pe banii contribuabililor
SECRET de STAT

Așadar, în baza articolului 3, procedura de NUMIRE a procurorului general al României, cu toate datele care concură la propunerea LEGALĂ a unui procuror în înalta funcție, se încadrează la SECRET de STAT.

Iar SRI are OBLIGAȚIA de a strânge date și de a le pune la dispoziția instituțiilor competente pentru a fi valorificate în vederea anulării ameninţărilor la adresa Securităţii Naţionale a României.

N.B. Foarte bine! Dar șefii SRI au respectat aceste articole din propria Lege 51? Din răspuns NU rezultă acest lucru, ci doar ce obligații avea Hellvig. Și Coldea!

augustin_lazar_16962100
Afacerea LazărGate va genera victime
Multiple întrebări

Repetăm: De ce este nevoie de răspunsuri alambicate la întrebări simple? Doamnelor și domnilor de la DNA și SRI, i-ați informat pe doamnele și domnii de la MJ, CSM și AP că Augustin Lazăr avea dosar penal deschis la DNA în timp ce era propus pentru funcția de procuror general? DA, sau NU!

De ce Lazăr se face că NU înțelege întrebarea și se ascunde după fusta CSM?

De ce CSM NU spune că a analizat propunerea doar în baza unei Mape Profesionale măsluite?

De ce NUMAI ministrul Justiției, doamna Raluca Prună, a răspuns DIRECT cu “NU am avut astfel de informații”?

De ce directorul SRI Eduard Hellvig ne arată că a analizat întrebările noastre prin prisma unor articole de lege care definesc foarte clar SECRETUL de STAT cu restricțiile respective dar refuză să răspundă direct la întrebare?

De ce DNA nu ne răspunde la aceeași întrebare, dar cu timpul verbului schimbat – de la prezent la trecut?

De ce președintele României, Klaus Iohannis, a luat poziția struțului?

De aceea, ușor obraznic, vă zicem tuturor cei implicați în Afacerea LazărGate:

Ce vă tot ascundeți după articole de lege, hotărâri, decizii etc.! Noi NU v-am solicitat să devoalați secrete de stat.

Noi v-am cerut să spuneți adevărul: că la data la care era analizat pentru eventuala numire în funcția de procuror general, Augustin Lazăr avea dosar penal deschis la DNA pentru fapte de corupție.

Doamnelor și domnilor conjurați cât timp credeți că veți putea să ascundeți sub preș imensa mizerie?

(Va urma)

Puteți citi primul episod din saga Afacerea LazărGate:

Augustin Lazăr, numit procuror general deși avea dosar penal la DNA!

28-oct-2016-Ep-1-Lazar-dosar-DNA

Iar aici puteți lectura cel de-al doilea episod dintr-o anchetă jurnalistică pusă la index de acoperiții din presă și nu numai cu excepția televiziunii Nașul.TV:

Procurorul General Augustin Lazăr se ascunde după fusta CSM

2-nov-2016-Lazar-se-ascunde-dupa-CSM

P.S. Cum era de așteptat conjurații Coldea, Kovesi, Palade și Lazăr s-au făcut ghem și refuză să răspundă la întrebările SECUNDA sau dau răspunsuri care ocolesc esența întrebărilor.

Ei speră ca scandalul să se stingă de la sine grație coabitării nepermise dintre o parte a presei și conjurați.

promotie procurori
Actuala situație este deplorabilă pentru procurorul general Lazăr. Ce o fi în mintea procurorilor subalterni, cum se uită la șeful Augustin Lazăr, infractorul?
ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.