Marți seara, timp de 7 ore ore, peste 18.000 de tineri au protestat în Bucureşti la Guvern, Ministerul de Interne, Parlament, Primăria Sectorului 4 şi Piaţa Universităţii, cerând demisia premierului Ponta, a vicepremierului Oprea şi a edilului Piedone,  pe care îi consideră la fel de vinovaţi ca şi pe patronii Club Colectiv de incendiul înfiorător de acum 4 zile în care şi-au pierdut viaţa 32 de tineri iar alţi 90 de răniţi se zbat între viaţă şi moarte. 

protest 08

UPDATE ora 23.30: Protestatarii au revenit în Piţa Universităţii. Întreaga piaţă este blocată de miile de tineri care refuză să plece: “Nu plecăm până nu plecaţi!”.

Tinerii spun că vor ieşi în stradă şi în zilele următoare,  “până când se va face dreptate!”.

UPDATE ora 23.00: În rândul manifestanţilor au apărut şi revoluţionari, dar şi membri ai unor galerii de fotbal. A fost aruncată o petardă dar spiritele rămân calme. Protestatarii merg în Piaţa Universităţii.

UPDATE ora 22.30: Coloana de protestatari a ajuns la sediul Primăriei Sectorului 4. Aceştia scandează minute în şir “Demisia!” şi “Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”.

“Ttrebuie arestat şi primarul, pentru că toate afacerile din sector trec prin buzunarele lui”, a declarat un manifestant. “Să-şi dea demisia din primărie, cu toată gaşca lui”, spune altul.

“Oricum, Guvernul dă legi pentru ei, nu pentru popor. Am depus 5 cereri de audienţă la premierul Ponta, mâine o depunem şi pe a 6-a. De o lună jumătate solicităm să ne primească. Nici patriahul Daniel nu ne-a priomit. La Dumenzeu poţi ajunge, dar la el nu. A ajuns “Daniei managerul”, nu ne mai reprezintă”, au declarat doi bărbaţi îmbrăcaţi în costum naţional, veniţi din provincie.

UPDATE ora 22.00: Demonstranţii au ajuns la Parlament. “Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”, “Demisia!”, scandează ei, huiduind.

“Izmenar cu girofar!”

UPDATE ora 21.00: Coloana de manifestanţi s-a  deplasat la sediul MAI – fosta clădire a CC al PCR -, unde îi cer demisia ministrului Gabriel Oprea, scandând “Izmenar cu girofar!”.

Numărul demonstranţilor a mai scăzut, rămânând totuşi câteva mii de tineri care nu dau semne că ar vrea să plece. “Le cerem demisia tuturor celor care ne-au îngropat ţara şi care de 25 de ani au stat pe posturile de pe care ar fi trebuit să plece. Ne-au îmbătat cu apă rece şi ne-au îndreptat atenţia în altă parte. De azi înainte ar trebui să nu mai vedem lucrurile aiurea şi să nu-i mai lăsăm să ne conducă”.

În Piaţa Revoluţiei, în faţa sediului MAI au fost masaţi 1oo de jandarmi. Protestatarii sunt însă paşnici, deşi scandează tot timpul şi fluieră. La un moment dat au îngenuncheat şi au ţinut un moement de reculegere pentru victimele incendiului din Club colectiv.

UPDATE ora 20.30: Demonstraţii au loc şi în alte oraşe din ţară: Braşov, Ploieşti, Timişoara, Rm. Vâlcea, Piteşti, Miercurea Ciuc, Constanţa. Piaţa Sfatului din Braşov este plină de manifestanţi care au aprins lumânări în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv.

“Ard îngeri în spitale de atâta nepăsare”, au scris tinerii pe o pancartă. De asemenea, ei scandează împotriva Guvernului şi cer demisia vicepremierului Gabriel Oprea, strigând “Jos Guvernul!”, “România, trezeşte-te!” şi “Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!”.

Peste 1.500 de manifestanţi,  majoritatea elevi de liceu, au mărşăluit şi în Ploieşti, pe B-dul Republicii. Protestul lor a fost autorizat de primărie. Tinerii au aprins lumânări, au ţinut un moment de reculegere pentru victimele incendiului din Club Colectv. Au purtat pancarte pe care scria ”Eroi în halate, nu şpăgari cu cravate”, ”Rockers never die”, ”Ne trebuie autorizaţie ca să stăm în picioare?”, ”Bunici la război,părinţii la revoluţie. Este rândul nostru” vrem dreptate”, ”România, deschide ochii”.

protest 01

UPDATE ora 20.00: Numărul manifestanţilor a ajuns la 15.000 şi continuă să mai vină. Trebuie precizat că ei s-au mobilizat pe Facebook.

Protestatarii s-au adunat începând cu ora 18.00 în Piaţa Universităţii. La început au fost circa 100 de de oameni, dar numărul lor a crescut vertiginos, ajungând la 7.000 în numai o oră.

La ora 19.00 au pornit în marş către Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, unde au început să scandeze “Jos Ponta!” şi “Ponta, Demisia!”.

“Premier penal, marş la Tribunal!”

protest 02

În Piaţa Victoriei au ajuns în circa o jumătate de oră peste 10.000 de manifestanţi.

Practic, întreaga Piaţă a Victoriei este plină până al refuz de oameni.

Se mai scandează “Asasinilor!”, “Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!”, “Nu plecăm până nu plecați!”, “Premier penal, marş la Tribunal!”.

“Asasinilor!”, “Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!”

Câteva zeci de jandarmi i-au însoţit în permanenţă iar la câteva îmbrânceli cu ei, demonstranţii au scandat: “Jandarmeria, asta-i România!”. “Jandarmeria, apără hoţia!”.

Revolta publică a crescut mocnit de câteva zile, iar cei responsabili nu înţeleg că trebuie să renunţe la funcţii pentru că nu şi-au îndeplinit atribuţiile.

Pe lista neagră a demonstranţilor se află nu numai Piedone şi Ponta, ci şi ministrul Internelor, Gabriel Oprea, secretarul de stat în MAI Raed Arafat  şi şefii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Continuarea, AICI.

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version