Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare / ACTUALITATE: Vremea se răcește semnificativ, la 12 grade Celsius / Ploi și vânt puternic în toată țara / Lapoviță și ninsoare la munte / 

Breaking News:
 
EXCLUSIV! Există un dosar penal la DNA pe numele vicepremierului UNPR,  instrumentat de procurorul Aurelia Enache

30/P/2015, Oprea şi demisia

Vicepremierul Gabriel Oprea, președintele partidului de guvernământ UNPR, nu poate  demisiona prea ușor. Din mai multe motive, mai puțin politice. Unul ține strict de libertatea sa. Mă refer la dosarul penal 30/P/2015, care îl poate condamna la ani grei de pușcărie. Este vorba despre fapte comise de Oprea pe vremea când era ministru al Apărării în Guvernul Boc.

gabriel_oprea
Vicepremierul Gabriel Oprea are protectori în media

Faptele penale din mandatul trecut coincid cu cele comise acum cinci zile în funcția de ministru de Interne: abuz de putere. Iar dosarul 30/P/2015 a fost repartizat doamnei Aurelia Enache, un procuror care a trimis în judecată nume grele pe vremea când lucra la DIICOT, de unde a fost expulzată în provincie în luna mai 2014 de coruptul binom Alina Bica & Georgiana Hosu.

A fost recuperată de DNA după ce a pribegit trei luni printre dosare penale de mare anvergură locală: escrocherii cu patru găleți de țuică și 15 găini otrăvite!

Un rezervist răzvrătit

Dar iată cum a apărut dosarul: Lt. col. (rz) Alexandru Nicolae Teodoreanu a făcut o plângere penală la DNA în care a arătat că, pe vremea când era ministru al Apărării, Gabriel Oprea a promovat HG nr. S-1019/2010 – document secret – prin care se modifca HG 1295/2001 – document neclasificat – și care clasifică și definește grupele de muncă aplicabile tuturor militarilor.

În baza actului secretizat, Oprea a emis un ordin de ministru clasificat – MS132/28.12.2010 -, prin care birocrații militari au fost încadrați ilegal la grupe speciale de pensie.

DENUNT PENAL TEODOREANU 1
Denunțul penal care a declanșat un dosar foarte greu pentru vicepremierul Gabriel Oprea

“Așa s-a ajuns ca un cercetaș prin parașutare sau un pilot de încercare să beneficieze de aceeași 50% majorare pentru riscul în muncă la fel ca un furier-șef la vreun Centru Militar, un șef de popotă sau ca un redactor-șef  la vreun ziar al Armatei, deși fac parte din grupe diferite de muncă. Avantajul oferit de Gabriel Oprea a săltat din pix cu o treaptă la grupele de munca pe cei aflați la pensie, manevră care în final s-a dovedit a fi și o farsă, și o eroare. Astfel, un șef de microstructură pe la vreun B.O.B. de partid, de la fanfară sau de la cazarmare, s-a trezit în condiții speciale cu 50% spor de risc la fel ca un militar de la protecția antitero sau ca un scafandru din grupa alte condiții”, semnalează în plângerea sa Lt. col. (rz) Alexandru Nicolae Teodoreanu.

Practic, pentru a construi un partid de peste 6%, UNPR, Oprea a pornit o campanie de colectare de rezerviști prin acordarea ilegală a unor drepturi privind pensiile speciale. În final, șarada politică bazată pe ilegalități i-a reușit. După ce PNL a plecat de la guvernare, Oprea cu UNPR-ul său fantomantic a oferit PSD un sprijin imens în numele falsei idei “Interesul Național”.

dragnea-oprea
Dragnea și Oprea în așteptarea lui Băsescu

Fără UNPR, Oprea redevine generalul izmană

Așadar, vicepremierul Gabriel Oprea se agață de puterea politică pentru a-și salva libertatea. Dacă Oprea demisionează din Guvernul Ponta, el va rămâne un simplul lider de partid agățat la căruța PSD. Un lătrău politic ce poate fi lesne înlocuit de căruțașul Dragnea cu UDMR – drăgălașul cățeluș vizsla ce abia așteaptă să mestece din ciolanul puterii.

Iar cum la orizontul politic a apărut partidul renăscut al lui Traian Băsescu, Mișcarea Populară – taman în mijocul scandalului cu moartea polițistului Gigină -, se pare că lui Oprea i-a cam apus steaua. De ce? Pentru că acum Dragnea are cu cine să negocieze la nivel înalt din adevărata opoziție: Traian Băsescu, care i-a invitat pe traseiștii PDL să se întoarcă la matcă, unde nu-i va primi cu biciul, ci cu zăhărelul!

Practic, partidul lui Băsescu va ajunge într-un timp foarte scurt să dețină un număr important de parlamentari care să ducă la deschiderea de tratative politice cu PSD. Cât privește UNPR, partidul aproape demisului Oprea, nu va mai fi formațiunea-suport pentru PSD, ci partidul balast. Iar în acest joc politic Traian Băsescu este maestru, aşa cum ne-a demonstrat până acum. Aici vă dăm o informație din anturajul liderului UNPR: Oprea și Onțanu nu au ieșit din ordinul lui Băsescu. Inițiații știu despre ce vorbesc!

Citatie DNA
Citația prin care procurorul Aurelia Enache l-a chemat la DNA pe martorul Lt. col. (rz) Alexandru Nicolae Teodoreanu

Aurelia Enache rezolvă dosare grele

Ca să înțelegiți mai bine frica vicepremirului Gabriel Oprea față de DNA, vă redăm mai jos câteva date despre Aurelia Enache, procurorul care instrumentează dosarul penal 30/2015. Nu înainte de a vă spune că, pe nepusă masă, rezervistul Teodorescu a fost chemat la DNA ca să ofere și alte amănunte legate de infracțiunile comise de Oprea!

Procurorul Aurelia Enache a instrumentat dosare celebre, în care a adus la “bară” nume la fel de celebre: Videanu, Nicolae, Creștin, Vosganian – deocamdată scăpat prin votul Senatului, dar cu dosarul “în adormire” – etc. Din lipsă de “colaborare impusă”, procurorul Enache a fost exilată la Procuratura din Râmnicul Sărat.

Aurelia Enache a lucrat 8 ani la DIICOT, timp în care a rezolvat magistral câteva dosare cu nume foarte grele în România. Unul dintre dosarele instrumentate este cel al „Băieților deștepți din energie”. Procurorul pus sub  învinuire circa 40 de persoane din cadrul SNGN Romgaz, Ministerului Economiei și ANRE. Prejudiciul constatat de anchetatorul Aurelia Enache a fost de 126 milioane de dolari. Acest prejudiciu a fost posibil prin contractarea de gaze la prețuri mult diminuate. Numele grele implicate în „constituire a unui grup infracţional organizat”, au fost ex-miniștrii Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, cărora li s-a adăugat afaceristul Ioan Niculae.

Aici puteți citi comunicatul DIICOT referitor la dosarul „Băieților deștepți din energie”.

Alt mare dosar instrumentat de procurorul Aurelia Enache pe când lucra la DIICOT a avut ca subiect afacerile ilegale ale bancherilor prin intermediul BRD. Aici s-au regăsit alte nume mari: Adrian Martis, Andrei Mihail Nanu – șefi BRD – și afaceriștii Vasile Creștin, Marius Locic, Andrei Suditu, Maria Peter, Sava Tipa etc.

Efectul rezolvării acestor dosare de mare corupție, cu peste 200 de milioane de euro escrocați, nu a dus la promovarea procurorului Aurelia Enache în funcția de conducere a DIICOT, ci „transferul la cerere” la Parchetul din Râmnicu Sărat, în mai 2014.

Din motive care ne scapă, în 17 septembrie 2014 CSM a avizat “repartizarea” procurorului Aurelia Enache la DNA Central. Iar unul dintre dosarele primite spre rezolvare de către acest procuror este și cel al lui Gabriel Oprea: 30/P/2015.

P.S. Vânătorii au cuvinte de laudă la adresa rasei de câini Vizsla… pe românește Vișlă…

82bfc7120c810d24922ef8c95395fab5
Vizsla este o varietate maghiară de câini de tipul brac, un vânător înnăscut, cu un nas excelent și care răspunde foarte bine la dresaj
67 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv