Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: CCR stabilește data dezbaterii sesizării premierului privind moţiunea de cenzură /JUSTIȚIE: Generalul de contrainformații Gherghe (DGIA), condamnat de formă: 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare pentru delapidarea fondurilor Armatei /

Breaking News:
Cinism fără frontieră cu sănătatea noastră! Prin intermediul medicamentelor, românii sunt furați anual de peste 600 de milioane de euro cu protecție instituționalizată

SCHEMA trădătorilor lui HIPOCRAT

Astăzi vă prezint SCHEMA prin care românul este FURAT „cu medicamentul” (zeci de miliarde de euro în ultimii 15 ani), sub protecția totală a liderilor politici și a instituțiilor oarbe ale statului. Această SCHEMĂ este cunoscută atât de SRI, cât și de SIE – implicit și de președinții României, ba chiar și de milițianca “Doi și-un sfert”, de DNA și de DIICOT. Iar despre traseul banilor au habar atât Oficiul Național de Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor – condus de generalul Neculae Păiașu -, cât și ANAF. Și toți tac. Tac, pentru că unii dintre ei îi protejază pe escrocii care ne fură de miliarde de euro cu medicamentele. Iar lăcomia politicienilor și a “generalilor” este infinită. Precum prostia noastră, care nu ne lasă să-i extirpăm. Iar acest furt s-a înfăptuit cu implicarea totală a medicilor care au încălcat jurământul lui Hipocrat.

Schema hotiei Hipocrate

Corupție protejată

Rețeta după care se fură este una care se bazază pe două axe: CORUPE cu bani foarte mulți pe cine trebuie și obține PROTECȚIE de la șefii instituțiilor de control – tot pe bani foarte mulți. Practic, FURTUL cu medicamente se realizează în CINCI PAȘI.

Primul Pas: Proprietarul unui DEPOZIT de medicamente înființează o FIRMĂ de export de medicamente. Solicită la Agentia Nationala a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) licență pentru export de medicamente. După maxim 5 luni primește licența.

Atenție! Această FIRMĂ licențiată deținută de proprietarul DEPOZITULUI poate să vândă în statele Uniunii Europene orice medicament produs în loturi speciale NUMAI pentru România.

Pasul Doi: FIRMA achiziționează legal medicamente de la DEPOZIT. Astfel, în contabilitate și magazie se consemnează existența acestor tipuri de medicamente.

Pasul Trei: Proprietarul binomului DEPOZIT & FIRMĂ formează în spitale rețele de medici care prescriu pacienților internați – în fișă – un număr mai mare de medicamente (ex. pastile) decât cel necesar. Surplusul este returnat DEPOZITULUI.

Pasul Patru: Odată cu medicamentele achiziționate legal, FIRMA exportă în anumite state UE și medicamentele recuperate de pe piața neagră a medicilor din spitale. Medicamentele ilegale nu mai sunt înscrise în contabilitatea FIRMEI.

Pasul Cinci: În general, după un anumit timp, FIRMA este închisă, primind “calitatea” de fantomă. Evident că un DEPOZIT înființează în timpul hoției mai multe FIRME de export. Totuși, există și “proprietari” de DEPOZITE care își permit să lucreze a la long cu aceeași FIRMĂ de export. Pentru că sunt superprotejați, Ei pot!

Atenție! Dintr-un total de 12 state incluse într-o zonă UE a medicamentelor supuse unui mercurial România are cel mai mic tarif, uneori de 10 ori mai mic față de prețul practicat de alte state UE! Aceste tarife sunt maximale dar ele pot fi reduse în funcție de interesele proprietarilor DEPOZITELOR.

Ludovic Robert st a plecat Walid Abboud şi Roger Akoury
Ludovic Robert, Walid Abboud şi Roger Akoury – desen ZF
Hoția prin intermediul farmaciilor

SCHEMA trădătorilor lui HIPOCRAT este dezvoltată și pe axa farmaciilor. Astfel, proprietarii DEPOZITELOR dețin și lanțuri de FARMACII. Prin metoda rețetelor măsluite, cantități uriașe de medicamente COMPENSATE – adică plătite de Casa de Asigurări de Sănătate, din bani publici – sunt exportate în loc să rămână pentru pacienții români. Așa apare arbitrar criza medicamentelor.

Atenție! Producătorii de medicamente trimit în România loturiile speciale în cantități suficiente pentru a satisface necesarul real de medicamente. De aceea s-a ajuns ca un producător străin să-i facă plângere penală unui distribuitor român!

Political-Kovesi-si-cartea-EADS
Ca reacție la acuzele aduse în problema dezinfectanților, Kovesi ne vorbește despre imensa fraudă EADS. Cu un click pe fotografie ajungeți la serialul nostru SCHEMA FRAUDEI EADS
Făptașii pot fi prinși ușor. Dacă se vrea!

Practic, prin cele două metode – piața neagră a spitalelor și a rețetele compensate din farmacii – DEPOZITELE vând de două ori același medicament. O metodă standard de fraudă fiscală binecunoscută tuturor organelor de control!

În contextul noilor informații provenite din PANAMA, Oficiul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor condus de generalul Plăiașu, SRI condus de generalul Coldea, precum și SIE condus de generalul Predoiu – după cum observați trei înalți militari – trebui să informeze DNA despre sumele uriașe de valută produse de DEPOZITE prin SCHEMA trădătorilor lui HIPOCRAT care nu s-au mai întors în România, ci se odihnesc în conturi offshore.

ANAF, condus acum de Dragoș Doroș, ar putea controla foarte ușor intrările și ieșirile din DEPOZITE și din FIRMELE de export de medicamente. Renumitele NIR-uri ar trebui “să bată”. De asemena, într-un control încrucișat,  DEPOZIT – FIRMĂ, facturile ar trebui “să bată” cu încasările. Dar în acest caz, garantăm că în contabilitatea unor FIRME inspectorii ANAF vor găsi facturile emise, nu și pe cele primite raportate la întreaga cantitate de medicamente transferată peste hotare. Cu siguranță se vor găsi facturi emise de alte societăți fantomă sau de sorginte offshore!

Oficiul condus de Plăiașu poate lua urma banilor plătiți de societățile din statele UE care au achiziționat legal prin sistemul VIES medicamente din DEPOZITE prin intermediul FIRMELOR de export.

Atenție! Cu documentele obținute de la ANAF și de la Oficiul lui Neculae Plăiașu, cu informațiile primite direct de la SRI și indirect de la SIE, doamna Laura Codruța Kovesi poate deschide cel mai complet dosar penal din istoria industriei farmaceutice. Iar în acest caz chiar nu se calcă pe picioare cu niciun alt parchet!

Download (PDF, 229KB)

Suspecta grabă a lui Ponta

Și, ca să simplifice și mai mult căutările, doamna Kovesi poate începe controlul de la UNIFARM, DEPOZITUL deținut de stat prin intermediul celebrului minister al Sănătății.

La UNIFARM, Consiluilui de Administrație a fost numit de premierul Victor Ponta pe vremea când era interimar la Sănătate, în 17 octombrie 2012, la o zi după ce tot el, ca acționar majoritar, nominalizase următoarele șapte persoane – vezi facsimil:

Reprezentații Sănătății – ec. Victoria Voinea și dr. Mihaela Udrea, din partea Antibiotice Iași, economiștii Mihaela Moșneguțu și Magdalena-Oana Haliga, din partea PHARMA, ec. Adrian Bogdan Ghenciu și juriștii Ion Maranda  – din partea AVI Group SRL – și președintele Eugen Adrian Ionel – ambii din zona… SRI.

Eugen Adrian Ionel
Eugen Adrian Ionel, infiltrat de SRI în UNIFARM
Principalii actori de pe piața medicamentelor

În România, piața medicamentelor se învârte în jurul sumei de 2,7 miliarde de euro. Anual, din această piață „pleacă” la export circa 600 de milioane de euro. Principalele șase DEPOZITE – circa 75% din piață – dețin următoarele lanțuri de farmacii:

MediPlus este deținută de libanezii Walid Abboud, Roger Akoury, Michel Eid și francezul Ludovic Robert. Are în portofoliu lanțul de farmacii SensiBlu;

Farmexim este deținută de Ovidiu Buluc. În prezent, Buluc negociază vânzarea Farmexim cu grupul german Phoenix. Are în portofoliu lanțul de farmacii HelpNet;

Fildas este deținută de Anca Vlad. Are în portofoliu lanțul de farmacii CATENA;

Siepcofar este deținută de Eugen Banciu. Are în portofoliu lanțul de farmacii Dona;

Polisano este deținută de familia Vonica. Are în portofoliu lanțul de farmacii REȚETA;

Farmexpert este deținută de Walgreen Boots Alliance. NU are în portofoliu lanțuri de farmacii.

Atenție! În România activează un număr foarte mare de producători de medicamente, peste 50; un număr foarte mic de DEPOZITE, din care doar 6 contează cu adevărat; un număr foarte mare de farmacii – circa 8.300, dintre care majoritatea sunt deținute de cele șase DEPOZITE care fac legea în piața de medicamente.

Medici Cluj Juramant Hippocrate
Studenţi ai Universităţii de Medicină din Cluj-Napoca, la depunerea jurământului – Promoţia 2013 – FOTO Adevărul
Jurământul lui Hipocrat, varianta originală

„Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea şi Panaceea, pe toţii zeii şi zeiţele, luându-i ca martori că voi indeplini, pe cât mă vor ajuta puterile şi priceperea, jurământul şi legământul care urmează.

Pe învăţătorul meu într-ale medicinii îl voi socoti deopotrivă cu cei care m-au adus pe lume, voi împărţi cu el averea mea şi, la nevoie, îi voi îndestula trebuinţele, pe copiii săi îi voi privi ca pe fraţii mei şi, dacă vor dori să devină medici, îi voi învăţa fără plată şi fără să le cer vreun legământ.

Preceptele, lecţiile orale şi tot restul învăţăturii le voi împărtăşi fiilor mei, fiilor învăţătorului meu şi ucenicilor uniţi printr-o făgăduială şi printr-un jurământ, potrivit legii medicale, dar nimănui altcuiva.

Le voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate.

Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere şi nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede. Îmi voi petrece viaţa şi voi îndeplini meşteşugul în nevinovăţie şi curăţie.

Nu voi practica operaţia scoaterii pietrelor din băşica udului, lăsând-o în seama celor ce se ocupă cu aceasta. În orice casă aş intra, voi intra spre folosul bolnavilor, păzindu-mă de orice faptă rea şi stricătoare comisă cu bunăştiinţă, mai ales de ademenirea femeilor şi a tinerilor liberi sau sclavi.

Orice aş vedea şi aş auzi în timp ce îmi fac meseria sau chiar în afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie.

Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să ma bucur pe deplin de viaţa și de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi, iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă”.

Hippocrate
Hipocrat din Cos

Renumitul medic al Greciei Antice, considerat părintele Medicinei, Hipocrat din Cos, este autorul jurământului, un angajament moral pe care şi-l iau medicii şi care a rezistat istoriei, ajungând să fie rostit şi astăzi de absolvenţii de Medicină.

Chiar dacă, în timp, jurământul a suferit modificări, esenţa lui este aceeaşi. În ciuda actualizărilor jurământului, unele universităţi române păstrează varianta antică.

Din punct de vedere legal, Jurământul lui Hipocrat nu are valoare, el este doar un reper moral. Dar, versiunea originală conține pasaje de extremă actualitate, idei legate de integritatea morală, confidenţialitate, priorităţi, relaţia cu brealsa medicilor și grija pentru pacient.

V-am oferit spre lectură varianta oficială a Jurământului lui Hipocrat pentru a înțelege cinismul de care dau dovadă medicii care îl încalcă.

farmacie interior 2

267 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv