Episodul 28, Armaghedonul CEC!

Conducerea CEC refuză să respecte legea și NU mărește salariile angajaților cu 4% ca să nu-și diminueze propriile bonusuri de sfârșit de an!

Lacomul Grup infracțional Neacșu, Popa, Iovu, Mihai, Nae, Huțanu și Onofrei sacrifică bunăstarea a 6.000 de angajați ca să le fie lor bine!

În timp ce infractorii din fruntea CEC primesc salarii de mii de euro pe lună, majoritatea salariaților încasează lunar în mână uriașa sumă de… 1.600 lei!

Parchetul General se poate SESIZA din OFICIU, în urma acestui articol, și să demareze instrumentarea unui dosar penal pentru următoarele infracțiuni: abuz în serviciu, corupție și încălcarea Codului Muncii – cu premeditare!

Grupul infracțional Neacșu, Popa, Iovu, Mihai, Nae, Huțanu și Onofrei, împreună cu trei acoliți – Gabriela Chelu, Iuliana Iorga și Ana-Maria Jecan -, REFUZĂ de două luni să-și respecte OBLIGAȚIILE asumate prin semnătură în „Convenția CEC 2020” și NU măresc cu 4% salariile TUTUROR angajaților, deși pentru primele ȘASE luni ale lui 2020 au un profit net raportat de 184 de milioane de lei.

Începând cu 1 iulie 2020, patru membri din Grupul infracțional NPIMNHO – Neacșu, Popa, Nae și Huțanu – încalcă legea, prin abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu!

Un alt membru al grupării, Onofrei, și vicepreședintele Federației Sindicatelor CEC, Victor Cîrțînă, comit fapte de corupție!

Celor cinci li se adaugă, la capitolul „ilegalități”, alți șefi din CEC: directorul de la Antifraudă și Control, Gabriela Chelu, directorul de la Juridic, Iuliana Iorga și șefa de Serviciul Personal, sluga „Hărțuitorului” Nae, Ana-Maria Jecan. Toți sunt semnatari ai „Convenției CEC 2020”

În data de 19 decembrie 2019, în baza Codului Muncii, s-a încheiat „Convenția CEC 2020” între conducerea executivă a băncii 100% de stat și Federația Sindicatelor ca reprezentantă a celor 6.000 de angajați.

Conform documentului, din partea conducerii executive au semnat:

  • Bogdan Neacșu – director general;
  • Lucica Popa – prim-vicepreședinte;
  • Elena Huțanu – director Resurse Umane;
  • Cristian Nae – director DART;
  • Gabriela Chelu – director Antifraudă și Control;
  • Iuliana Iorga – director Dep. Juridic și
  • Ana-Maria Jecan – șef serviciu Personal.

Iar semnatarii din partea Federației Sindicatelor Libere a Salariaților CEC Bank sunt:

  • Ioana Onforei – președinte;
  • Victor Cîrțînă – vicepreședinte.
Semnatarii „Convenției CEC 2020″, actuali „penali”

Conform Capitolui IV din „Convenția CEC 2020”, la Articolului 30, punctul 2, alineatul 1:

„Majorarea salariilor de bază, începând cu data de 01.07.2020, într-un procent fix de 4%, în funcție de rezultatele CEC Bank și încadrarea în bugetul alocat, pentru toți salariații eligibili, existenți în statul de plată la data respectivă;”

Articolul 30, punctul 2, alineatul 1 din „Convenția CEC 2020”

Așadar, începând cu data de 1 iulie, cei 6.000 de angajați ai CEC trebuiau să găsească în fluturașii de pe luna iulie și august – plata se face în ultima zi lucrătoare a lunii – o mărire de 4%.

Numai că, vorba președintelui reales Klaus Iohannis, „GHINION”! Grupul infracțional Neacșu, Popa, Iovu, Mihai, Nae, Huțanu și Onofrei a mai prins în panoplia ilegalităților alte fapte penale.

Dar, oare, aceaste ultime ilegalități pot fi demonstrate de un procuror? Da, chiar de unul „junior”! Iată de ce:

Conform Capitolul XII Dispoziții Finale din „Convenția CEC 2020”, la Articolul 100 se legiferează cât se poate de clar că…

„Executarea Convenției este OBLIGATORIE pentru părți. Prezenta convenție se completează de drept cu prevederile Legii nr 53/2003 privind Codul Muncii…”

Articolul 100 din „Convenția CEC 2020”

Adică, începând cu data de 1 iulie 2020, pentru că NU au pus în practică creșterile salariale de 4%, semnatarii Convenției CEC 2020 au comis fapte penale: directorii CEC – abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu. Iar liderii de Sindicat – tot fapte de corupție: asociere la un grup organizat, pentru comiterea cu premeditare a unei fapte penale.

Poate vă întrebați, totuși, dacă trebuie să existe și un articol care le dă dreptul semnatarilor să modifice legal aceste prevederi, în anumite condiții. Da, există și este chiar articolul următor, 101, care prevede, la punctul 2 că:

„Orice cerere de modificare a prezentei Convenții va face obiectul unei NEGOCIERI”…

Articolul 101 din „Convenția CEC 2020”

După cum lesne se observă, conducerea CEC ar fi avut posibilitatea să NEGOCIEZE modificarea datei de mărire a salariilor angajaților ÎNAINTE de 1 iulie 2020 și, astfel, ar fi fost în legalitate.

Numai că ZEII CEC fac ce fac de mai bine de 10 ani, fără să-i deranjeze vreun ministru de Finanțe, vreun premier, vreun inspector al Curții de Conturi, vreun inspector al BNR sau vreun procuror: NU respectă legea!

Abia în data de 3 septembrie, Grupul infrațional NPIMNHO l-a pus pe directorul general Bogdan Neacșu să-i anunțe pe salariați, printr-un mail plasat pe Intranetul intern CEC, că NU vor primi mărirea de salariu de 4% programată legal prin „Convenția CEC 2020”.

Iată mesajul lui Neacșu:

Mesaj-abureală trimis tardiv de Neacșu

Poate vă întrebați unde este premeditarea din subtitlu? Ea rezultă dintr-un comunicat pus la dispoziția opinei publice de către conducerea CEC, pe site-ul oficial al băncii de stat.

În acest comunicat de laudă, postat pe data de 31 august, cu trei zile înainte de mesajul lui Neacșu, se spune că:

„…pe primul semestru (ianuarie – iunie) al anului 2020 profitul net al CEC Bank s-a ridicat la 184,4 milioane de lei, peste nivelul bugetat, reprezentând aproximativ 49% din profitul înregistrat la nivelul întregului an 2019”.

Iată comunicatul CEC, care arată că angajații au lucrat bine și cu spor, iar ei, ZEII care aprobă creditele au mărit numărul creditelor neperformante:

Download (PDF, Unknown)

Pentru un profan în ale lumii bancare, apare întrebarea legitimă:

„Dacă au avut un profit peste nivelul bugetat, de ce nu au mărit salariile și le spun angajaților că au avut probleme?”

Răspunsul este unul cinic și arată premeditarea: dacă măresc cu 4% salariile pe ultimele șase luni, automat se va diminua profitul net cu 4% și nu se va mai atinge ținta programată, care oricum este pe primele sașe luni cu 1% sub nivelul anului 2019!

Efectul creșterii salariilor și neatingerea țintelor este următorul: Grupului Infracțional Neacșu, Popa, Iovu, Mihai, Nae, Huțanu și Onofrei nu va mai primi BONSURILE uriașe de la sfârșitul anului.

Așadar, Grupului Infracțional Neacșu, Popa, Iovu, Mihai, Nae, Huțanu și Onofrei a avut nevoie să știe dacă CEC va putea atinge pragul de profit pe care și l-a asumat. Iar cum, la data de 1 iunie (cu o lună înainte de mărirea salarială programată prin Convenție) informațiile erau neconcludente, GRUPUL a preferat să aștepte Raportul pe primul semestru.

Astfel, gruparea nu a mărit PENTRU TOȚI ANGAJAȚII salariile la 1 iulie, până ce nu a văzut cum stau cu PROFITUL după șase luni.

Iar când au aflat cât de prost arată exercițiul financiar al CEC pe primul semestru al băncii, cei din Grupul Infracțional Neacșu, Popa, Iovu, Mihai, Nae, Huțanu și Onofrei l-au pus pe Neacșu să anunțe că nu se mai măresc salariile de bază conform primului alineat al punctului 2. 

Dar, nota bene, trecuseră două luni de zile de când GRUPUL comisese faptele penale: abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu!

Mărirea în mod arbitrar a salariilor este, dacă vreți, și aceasta un mod de a conduce, de a ține în șah angajații și de a-i hărțui financiar; o metodă clară de ASERVIRE a angajaților:

„Degeaba semnăm convenții și documente legale cu VOI, că NOI, Grupului Infracțional Neacșu, Popa, Iovu, Mihai, Nae, Huțanu și Onofrei, le vom aplica când vrem și cum vrem, fără să răspundem în fața legii!”

Referitor la acest subiect, am solicitat, pe data de 8 septembrie, un răspuns din partea semnatarilor „Convenției CEC 2020” – adresele SECUNDA sunt la finalul aricolului.

La cele trei întrebări adresate de SECUNDA:

  1. Confirmați faptul că, în data de 3 septembrie 2020, prin intermediul unei NOTE postate de Dvs. pe Netul Intern al CEC Bank (vezi facsimil 1), i-ați anunțat pe cei peste 6.000 de salariați că ați luat decizia să NU respectați „Convenția 2020” semnată și de Dvs. prin care vă angajați să creșteți salariile cu 4%, în 2020, începând cu 1 iulie 2020?
  2. Decizia de a NU crește salariile de la 1 iulie 2020 – conform Art. 30, pct. 2, primul alineat din „Convenția 2020” (vezi facsimil 2) – a fost luată în Comitetul Director și a primit aprobare de la Federația Sindicatelor Libere din CEC condusă în prezent de președintele Ioan Onofrei?
  3. Prin nerespectarea timp de două luni (iulie și august 2020) a semnăturii Dvs. depusă pe „Convenția 2020 (vezi facsimil 3) – prin necreșterea salariilor angajaților începând cu 1 iulie 2020 – sunteți conștient că ați comis un abuz în serviciu prin nerespectarea unui document legal asumat la data de 19 decembrie 2019 și nedenunțat de ambele părți semnatare ale Convenției 2020”, până la data de 1 iulie 2020 (vezi facsimil 4)?  

Cum deja ne-am obișnuit, conducerea executivă CEC ne-a remis un comunicat care răspunde superficial conținutului celor trei întrebări. Iată-l:

„În ceea ce privește acordarea de majorări salariale în 2020, conform Convenției, acestea sunt condiționate de încadrarea în bugetul alocat și de rezultatele băncii.

Banca analizează în ce măsură pot fi acordate aceste majorări, având în vedere contextul actual. La nivel macroeconomic, în România, în trimestrul doi, ne-am confruntat cu o contracție a cererii de credite, a fost raportată o scădere economică, iar o serie de industrii au anunțat planuri de ajustare a activității. Banca analizează impactul actual, dar și viitor, al acestor evoluții și măsurile care se impun pentru a se adapta la noul context și pentru a asigura viabilitatea activității pe termen lung.

Vă asigurăm că o decizie a Băncii privind acordarea acestor majorări se va face cu respectarea tuturor prevederilor legale.”

VA URMA

În episodul 29 vom prezenta cu DOCUMENTE un alt argument care demonstrează premeditarea refuzului de majorare cu 4% a salariilor TUTUROR angajaților de la 1 iulie 2020!

Vom arăta cum Grupului Infracțional Neacșu, Popa, Iovu, Mihai, Nae, Huțanu și Onofrei și acoliții lui își pot mări salariile prin metoda „partea variabilă”, o metodă aprobată de escroaca Ioana Onofrei – cea care a delapidat Fondul Sindicatului cu milioane de euro.

Și vom mai arăta cum, într-o instituție deținută 100% de stat, o persoană NUMITĂ, directorul general Bogdan Neacșu, are dreptul de a decide SINGUR căror angajați le oferă anumite avantaje financiare substanțiale! O situație INCREDIBILĂ!

Până atunci, puteți citit și…

Episodul 27, Armaghedonul CEC! Guvernul a aprobat propunerea lui Cîțu: Mirela Călugăreanu, șefă la ANAF și președinte CA al CEC Bank!
Episdoul 26, Armaghedonul CEC. DOCUMENT INTERN! CEC este Unitatea Militară a Grupului NPIMNHO!
Episodul 25. Ileana Brăilă câștigă procesul împotriva hărțuirii profesionale practicate de șefimea CEC!
Episodul 24, Armaghedonul CEC. DOVADA că președinta Onofrei a devalizat Fondul Sindicatului CEC!
Episodul 23, Armaghedonul CEC. Fals în Acte Publice cu împrumuturi care NU se trag! Rezultatele CEC, neautentice!
Episodul 22. DOCUMENT. 23 de angajați CEC, concediați printr-o MANEVRĂ ce încalcă grosolan Codul Muncii!
Episodul 21, Armaghedonul CEC. Neacșu, Popa, Iovu, Nae, Huțanu, Mihai și Onofrei au distrus Sucursala Timișoara dând afară 23 de angajați!
Episodul 20, Armaghedonul CEC. NAE are FEUDĂ! Neacșu și Cinteză îl protejează!
Episodul 19, Armaghedonul CEC Bank. DOCUMENT! Neacșu a încasat o Nesimțită Primă de Paști de 10.000 de euro!
Episodul 18, Armaghedonul CEC. Mirela Călugăreanu are o sinecură de 100.000 de euro din bani publici!
Episodul 17, Armaghedonul CEC. Rapoartele lui Chelu: Șefi de filială comit abuzuri în formă continuată!
Episodul 16, Armaghedonul CEC. DOCUMENTE. Rapoartele directorului Chelu de la Antifraudă, bombă cu fitil penal!
Armaghedonul CEC nu există la Antena 3! În schimb, Hellvig, Coldea și Goga&Pintea transmit MESAJE!
Episodul 15, Armaghedonul CEC. O făcătură de AUDIT pentru salvarea binomului Vartolomei & Bogojel!
Epsiodul 14. SECUNDA, în numele regretatului Bota, a oferit ajutorul umanitar solicitat de Onofrei. Așteptăm DONAȚII și din partea șefimii CEC!
Episodul 13. Angajații CEC Timișoara vorbesc liber despre Vartolomei, Bogojel, Ciolocoi, Cionca, Tașcă, Idu, Stănoiu și Sas!
Episodul 12, Armaghedonul CEC. Zi de zi, Onofrei și Zaharia devalizează Fondul Sindicatului CEC!
Episodul 11, Armaghedonul CEC. Lichelismul și lăcomia sindicalistei Onofrei
UPDATE! Liviu Bota a încetat din viață. Episodul 10. Armaghedon CEC: Năucitoarele întrebări adresate lui Nae „Hărțuitorul”

Episodul 9. Pentru Neacșu, Popa și Nae: Scrisoarea lui Bota care a declanșat Armaghedonul CEC!
Episodul 8, Armaghedonul CEC. Debandadă și amenințări la banca de stat aflată sub protectoratul lui Neacșu!
Episodul 7. DOCUMENTE! Mavrodin și Neacșu încalcă legea ca să-i protejeze pe corupții din CEC!
Episodul 6. DOCUMENTE CEC! Incredibila avere dobândită de Lucica Mihaela POPA numai din BANI PUBLICI: 6,8 milioane de lei!
Episodul 5. NESIMȚIRE pe bani publici! Leafă 30.000 de euro pe cap de șef de CEC!
Episodul 4. DOCUMENTE! „Mucoasele” spulberă ingineria financiară a „zeilor” CEC!
Episodul 3. Primarul Popa și afaceristul Dunca sunt implicați în conjurația creditului de 4 milioane de euro de la CEC!
Episodul 2 – Armaghedon CEC! Prin Vartolomei, și Timișoara e cu Nae „Hărțuitorul”
Episodul 1. Armaghedon cu hărțuiri sexuale și corupție, la CEC!

Adresele SECUNDA către conducerea CEC:

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

Download (DOC, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version